Ultima actualizare: 13.11.2024
Naţionale

Klaus Iohannis: Se redeschid terasele și plajele. Nu va mai fi nevoie de declarație

Președintele Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu puțin timp care sunt măsurile de relaxare, de la 1 iunie. Conform declarațiilor președintelui, după 1 iunie se redeschid terasele și plajele și nu va mai fi nevoie de declarație pentru a ieși din localitate.

,,Avem și câteva vești pozitive. Din 1 iunie, câteva activități vor redeveni posibile. Astfel de la 1 iunie se redeschid terasele. Este însă clar că este nevoie de unele măsuri foarte speciale și aceste vor fi comunicate. Mesele la 2 metri, maxim 4 persoane la o masă și în acest fel lucrurile vor fi sub control. De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici e nevoie de păstrarea distanței de 2 metri între scaunele de plajă. Deplasările în afara localității, de la 1 iunie vor fi libere. Nu va mai fi nevoie de declarație”, a declarat Klaus Iohannis.

De asemenea, tot de la 1 iunie, se va da drumul la spectacolele în aer liber și se vor relua unele competiții sportive.

,,Tot de la 1 iunie vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu un număr de până la 500 de spectatori dar așezați pe scaune în funcție de restricții și triaj epidemiologic. În ce privește competițiile sportive, se vor putea relua competițiile sportive începând din 1 iunie dar pentru sporturile care se practică afară”, a mai declarat președintele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Naţionale
ANAF suspendă executările silite pe timp de epidemie
Bonificații la plata impozitelor și contribuțiilor sociale obligatorii datorate de contribuabili

Bonificații la plata impozitelor și contribuțiilor sociale obligatorii datorate de contribuabil   Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca informează...

Închide