Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Măsuri de pandemie. UMF organizează online toate examenele studenților

Măsuri de pandemie. UMF organizează online toate examenele studenților. Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” a identificat soluţii pentru ca întrega activitate didactică să se desfăşoare în mediul online încă de la începutul lunii martie, reuşind astfel să asigure continuitatea formării tuturor celor peste 7000 de studenţi în cele mai bune condiții.

În conformitate cu ultimele decizii ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în şedinţa din data de 30 aprilie 2020 a Senatului universităţii, a fost adoptată o serie de proceduri care permit multiple metode de examinare online.

Astfel, vor fi susţinute online toate examenele studenţilor din ciclul de licenţă şi de master, atât sesiunea aferentă semestrului II, cât şi cea de reexaminare. Examenul de licență, sesiunea septembrie 2020, se va putea de asemenea desfășura online, dacă situația epidemiologică o va impune.

Studenţii îşi vor susţine examenele oral, pe platforma Microsoft Teams. Le vor fi evaluate atât cunoştinţele teoretice, cât şi cele practice. La disciplinele clinice se va folosi examenul clinic obiectiv structurat (OSCE – Objective Structured Clinical Examination), o examinare de tip hands on, utilizată frecvent în medicină, mai ales în țările occidentale, pentru a testa competențele și abilitățile clinice ale candidaților. Metoda a fost implementată în premieră la noi în ţară de Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, încă de acum doi ani, în scopul standardizării și asigurării transparenței evaluării studenților și rezidenților.

În perioada imediat următoare, noul sistem de evaluare online va fi defintivat și testat, fiecare student va trece printr-o simulare de examen, toate cadrele didactice având la rândul lor posibilitatea de a experimenta o astfel de examinare înainte de începerea propriu-zisă a sesiunii.

Universitatea este pregătită să finalizeze anul universitar în sistem online şi depune toate eforturile pentru ca parcursul profesional al cadrelor didactice şi studenţilor să nu fie afectat de noua situaţie.

În acest sens, în perioada următoare se vor desfăşura online şi activităţile didactice pentru ciclul de doctorat, precum şi susţinerea tezelor de doctorat. De asemenea, concursurile pentru ocuparea posturilor didactice, examenele de promovare în cariera didactică și obținerea atestatului de abilitare pentru cooptarea în Școala Doctorală a universității se vor organiza tot în mediul/spaţiul virtual.

Apreciez efortul și dăruirea tuturor cadrelor didactice ale universităţii, care s-au adaptat extrem de eficient și rapid la noua situație, precum și cel al studenților, care au înțeles și au acceptat acest demers. Am reușit, într-un timp foarte scurt, să implementăm cea mai eficientă platformă online, astfel încât toate cursurile şi examenele să se desfășoare în condiții foarte bune. Sunt paşi importanţi făcuţi înspre viziunea noastră de examinări viitoare standardizate în cadrul UMF “Iuliu Haţieganu”, așa cum se practică la universitățile prestigioase din lume. Să luăm din această situație de criză ceea ce ne poate folosi în viitor, identificând oportunități unde este posibil.

Continuitatea, calitatea și implicarea fiecăruia dintre noi sunt vitale pentru ca, atunci când vom învinge acest virus, să putem avea aceleași rezultate excepționale ca până acum, să continuăm să ne dezvoltăm și să formăm medici, farmaciști și asistenți valoroși pentru societate.declară prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”.

Prin aceste măsuri, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca își confirmă consecvența în susținerea unui învățământ medical orientat spre excelență, al cărui obiectiv principal este formarea de absolvenți și specialiști competitivi pe piața serviciilor de sănătate, care să asigure calitatea înaltă a actului medical.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Măsuri de pandemie. UMF organizează online toate examenele studenților

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Coronavirus la un Kaufland din jud. Cluj. Angajat internat la spital!

Coronavirus la un Kaufland din jud. Cluj. Bărbatul este deja internat la spital în Cluj Napoca, iar ceilalţi angajaţi au...

Închide