Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

Riscăm să rămânem toţi fără apă! Compania Someş e în pericol

Riscăm să rămânem toţi fără apă! Compania Someş e în pericol.

Compania de Apă Someş lansează un avertisment de a ne achita facturile, pentru că, altfel, nu va mai avea posibilitatea să livreze apă.

Compania de Apă Someş deserveşte judeţele Cluj şi Sălaj şi apelul său este către toţi clienţii.

„Singurul venit al Companiei sunt facturile plătite de fiecare dintre Dumneavoastră. Cu aceşti bani, noi finanţăm procesele costisitoare de potabilizare, transport, pompare şi distribuţie a apei, respectiv procedurile avansate de epurare a apelor uzate (…). Dacă vom fi lipsiţi de aceste venituri, dacă Dumneavoastră nu faceţi eforturi să vă plătiţi facturile, nu vom mai avea posibilitatea să livrăm apă concetăţenilor noştri, rudelor şi prietenilor dvs, spitalelor care tratează pe cei bolnavi şi infectaţi, căminelor de bătrâni şi centrelor de copii instituţionalizaţi, autorităţilor şi instituţiilor publice care luptă să limiteze şi, să sperăm, elimine, ameninţarea care ne pândeşte pe toţi”, se spune într-o scrisoare pe care conducerea şi sindicatul Companiei de Apă Someş au trimis-o tuturor clienţilor săi.

În scrisoare se face referire la „pandemia mondială COVID-19”. Despre aceasta se spune că „afectează greu şi România şi de asemenea comunităţile noastre locale”. Însă, „cu toate acestea”, se face face „un apel către toţi utilizatorii şi clienţii Companiei de Apă Someş din judeţele Cluj şi Sălaj, la fiecare în parte”, ca, „în măsura în care activitatea Dumneavoastră nu este afectată total”, să faceţi „eforturi pentru a plăti la timp facturile de apă şi canalizare”.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook

Riscăm să rămânem toţi fără apă! Compania Someş e în pericol:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Clujul, printre cele mai poluate oraşe! Inspirăm dioxid de azot! Comisia Europeană a trimis României un ultimatum!

Clujul, printre cele mai poluate oraşe! Inspirăm dioxid de azot. Comisia Europeană a trimis României un ultimatum. Comisia Europeană a...

Închide