Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

România 2020: O femeie în vârstă de 84 de ani, bătută crunt și umilită de fiica ei

O femeie, în vârstă de 84 de ani, dintr-o comună din județul Vâlcea a fost bătută de fiica ei în vârstă de 62 de ani, potrivit publicației Gazeta Vâlceană

În urma bătăii, victima a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut la mijlocul lunii aprilie.

„La data de 19 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești au fost sesizați prin apelul unic de urgență, cu privire la un act de agresiune fizică exercitat de către o femeie, asupra mamei sale de 84 de ani, eveniment petrecut pe raza comunei Crețeni, sat Mrenești.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, împotriva femeii de 62 de ani, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, iar femeia de 84 de ani a fost condusă la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internată”, potrivit IPJ Vâlcea.

Magistrații au emis un ordin de protecţie de 3 luni pe numele femeii din comuna Crețeni care și-a bătut mama.

“Judecătoria Drăgășani a emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 3 luni de zile, dispunând evacuarea fiicei din locuința comună și obligația de a nu se apropia de mama ei la o distanță mai mică de 10 m.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani.

De asemenea, polițiștii au întreprins toate demersurile pentru informarea autorităților și instituțiilor competente conform Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice”, mai adaugă sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Bărbat sfâșiat de câini în Câmpia Turzii. A fost transportat de urgență la spital

Doi câini de talie mare au sfâșiat un bărbat din Câmpia Turzii, în apropierea terasamentului căii ferate. Bărbatul a fost...

Închide