Ultima actualizare: ieri, 10:08
Locale

Se aşteaptă tornade şi vreme rece. Fulgere şi grindină în mai multe zone

Se aşteaptă tornade şi vreme rece. Fulgere şi grindină în mai multe zone.

Meteorologii nu au vești bune pentru ultimul weekend din luna mai. În jumătatea de sud a ţării instabilitatea va fi extrem de mare şi este posibilă apariţia tornadelor.

Fenomenele extreme vor fi însoţite de ploi puternice și grindină de dimensiuni mari. Vreme rece cu ploi și vânt puternic.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în jumătatea de nord a Moldovei şi în Carpaţii Orientali, unde vor fi rafale în general de 55-60 km/h şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, mai ales în cele sud-estice, unde vor fi posibile şi vijelii.

Vremea se va menţine în general instabilă, iar în majoritatea zonelor va fi răcoroasă, chiar rece pentru sfârşitul lunii mai în nord şi nord-est.

Vor fi înnorări, iar în a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse, descărcări electrice, pe alocuri căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp și pe arii restrânse 30-40 l/mp.

Vor fi averse, descărcări electrice şi grindină în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, Maramureş, la deal şi la munte şi local în restul teritoriului. Pe crestele montane vor mai fi posibile ninsori slabe.

Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook

Se aşteaptă tornade şi vreme rece. Fulgere şi grindină în mai multe zone:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Printre ultimele declaraţii publice ale Doinei Cornea. “Bucuroasă cedez viaţa”. 91 de ani de la naştere

Printre ultimele declaraţii publice ale Doinei Cornea. "Bucuroasă cedez viaţa". 91 de ani de la naştere. Doina Cornea ar fi...

Închide