În jurul orei 16.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui incident la Spitalul de Recuperare, din municipiul Gherla.
”Conform primelor informații, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Gherla, care desfășura activități de electrician în cadrul unității medicale a fost găsit în stare de inconștiență, peste o pompă electrică”, au anunțat polițiștii de la ISU Cluj.
Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.
Trupul bărbatului urmează a fi transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook