Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

12 străzi din centrul orașului rămân mâine fără gaz

12 străzi din centrul orașului rămân mâine fără gaz

Compania Delgaz Grid informează că pentru efectuarea lucrărilor de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuţie este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 4 iunie, începând cu ora 9.00, pe străzile 21 Decembrie, Cuza Vodă, Tipografiei, Regele Ferdinand, Argeș, Pța Mihai Viteazu, Andrei Șaguna, David Ferencz, Cotită, F.J. Curie, Șt. O. Iosif și S. Brassai.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 20.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Lucrările de cuplare a conductelor şi branşamentelor noi la sistemul de distribuţie fac parte dintr-un proiect de investiţii al companiei Delgaz Grid care a vizat înlocuirea a peste 400 m de conducte şi branşamente de gaze naturale.

Investiţia, în valoare totală de aproximativ 350.000 de lei, are ca scop îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru consumatorii din zona menționată.

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

12 străzi din centrul orașului rămân mâine fără gaz

 

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
USAMV scoate la concurs 2500 de locuri pentru noul an universitar

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca scoate la concurs pentru anul universitar 2020-2021 la studiile de licenţă...

Închide