Ultima actualizare: azi, 18:21
Locale

BILANȚ ISU Cluj. Intervenții de amploare, azi noapte, în județ! Distrugerile produse de furtună

BILANȚ ISU Cluj. Intervenții de amploare, azi noapte, în județ! Distrugerile produse de furtună. Ca urmare a fenomenelor meteo extreme care s-au manifestat pe parcursul serii și nopții trecute, cele mai semnificative efecte au fost înregistrate în municipiul Turda. Pompierii turdeni au acționat, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de urgență din cadrul Primăriei municipiului Turda,

– pentru evacuarea apei acumulate ca urmare a căderii precipitațiilor abundente din cinci gospodării situate pe străzile Panait Cerna, Intrarea Ion Corvin, Geroge Barițiu,
– pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil pe străzile Constructorilor, Aviatorilor, Rapsodiei, Arieșului și Lotus,
– pentru degajarea unui arbore căzut pe autoturism pe strada Pietroasa,
– pentru degajarea unui arbore căzut pe o casă pe strada Arieșului
– și pentru degajarea unor elemente de construcție surpate și a pietrișului acumulat pe strada George Barițiu unde a acționat buldoescavatorul din dotarea ISU Cluj.

Pe str. Intrarea Ion Corvin au fost înregistrate cele mai multe solicitări pentru case inundate (cca 20), având în vedere că stada se afla în lucrări de reabilitare, iar acolo a fost necesară intervenția companiei de apă și a companiei de administrare a domeniului public din municipiul Turda. Pompierii au acționat doar în două locații restul fiind gestionate de către echipele de intervenție a celor două companii.

Apeluri individuale pentru evacuarea apei din gospodării au mai fost primte din localitățile Aghireșu Fabrici, Mihai Viteazul și Săndulești, însă doar în Aghireșu Fabrici a fost necesară intervenția pompierilor pentru evacuare apei.

O situație mai aparte gestionată de pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău, pe parcursul nopții trecute, a fost înregistrată între localitățile Șomeșul Rece și Mărișel unde a fost necesară intervențiea pentru a degaja mai mullți arbori căzuți pe carosabil. Aceștia au fost doborâți ca urmare a fenomenelor meteo extreme și blocau în întregime carosabilul, astfel încât a fost redat accesul pentru cca 50 de mașini care așteptau în coloană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Intervenții de amploare în județul Cluj. Fenomenele meteo extreme au provocat dezastru

Pompierii din municipiul Turda au intervenit, în această seară, pentru a degaja mai mulți arbori căzuți și gospodăriri inundate. Apelurile...

Închide