Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Clujenii vor merge mai mult pe autostradă! Un nou tronson va fi gata până la sfârşitul anului

Clujenii vor merge mai mult pe autostradă! Un nou tronson va fi gata până la sfârşitul anului.

Autostrada Sebeş – Turda, cu cele două loturi, este în grafic şi, alături de Iernut – Cheţani, Biharia – Borş şi varianta de ocolire Bacău, ar trebui să fie dată în exploatare la sfârşitul anului, spune ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

“Şi în acest an îmi doresc să reuşim să dăm în trafic kilometrii de autostradă angajaţi de dumneavoastră. Ştiţi foarte bine că Sebeş – Turda, cu cele două loturi, este în grafic din punctul meu de vedere. Sper că şi din punctul dumneavoastră de vedere! De asemenea, Iernut – Cheţani, Biharia – Borş, componenta de autostradă din VO Bacău – toate aceste obiective din punctul meu de vedere ar trebui la sfârşitul anului să fie date în exploatare. Depinde de dumneavoastră şi de modul în care veţi reuşi să vă mobilizaţi. Noi suntem aici să vă sprijinim, să plătim toate facturile şi să vă asigurăm suportul în implementarea acestor proiecte”, spune Lucian Bode.

Eugen Cecan, şeful DRDP Cluj, a menţionat faptul că în cursul acestei săptămâni a plouat aproape zilnic şi s-a lucrat într-un ritm foarte scăzut. În plus, grecii de la Aktor, antreprenor pe lotul 2 al autostrăzii, se confruntă cu probleme la cele două staţii de asfalt.

Stadiul fizic actual la lotul 2, în lungime de 24,25 kilometri, este de 72,3%. Lucrările sunt executate de Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor S.A.) – SC Euro Construct Trading 98 SRL.

Lotul 1 al autostrăzii Sebeş-Turda este executat de Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Construcţii SRL. Lungimea este de 17 km.

Termenul de finalizare a celor două loturi este noiembrie 2020. Execuţia lor a demarat în 2014.

Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş – Turda au fost date în circulaţie în 2018.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Clujenii vor merge mai mult pe autostradă! Un nou tronson va fi gata până la sfârşitul anului:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Mașină lovită de tren la Dej. Șoferul a ignorat culoarea roșie
Trenuri prin Cluj, repuse în circulaţie. Unde ne pot duce şi de unde

Trenuri prin Cluj, repuse în circulaţie. Unde ne pot duce şi de unde. CFR Călători repune în circulaţie, din 15...

Închide