Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

O localitate din Cluj a rămas fără primar după ce acesta a fost condamnat definitiv

O localitate din Cluj a rămas fără primar după ce acesta a fost condamnat definitiv. Cu toate acestea, primarul PSD Sașa Valer se bucură de reducerea la jumătate a sentinței pronunțate la Turda.

Curtea de Apel Cluj a decis la începutul lunii să reducă din pedeapsa primită de primarul din Tritenii de Jos, Sasa Valer. Inițial a fost condamnat la 4 ani de închisoare, dar noua decizie face referire la doar 2 ani.

”Admite apelul declarat de inculpatul Sasa Valer împotriva sentinţei penale nr. 170/15.04.2019 pronunţate de Judecătoria Turda în dosarul nr. 3206/328/2018. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, în ce priveşte latura penală a cauzei cu referire la durata pedepsei principale aplicate inculpatului şi la modalitatea de executare a acesteia şi procedând la o nouă judecată în aceste limite: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului S V pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu în formă continuată (…) de la 4 ani închisoare, la 2 ani închisoare. În baza art. 91, 92 Cod Penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data pronunţării prezentei decizii. (…) Impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Cluj – Napoca sau al Primăriei municipiului Turda. (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 2.06.2020.”, arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a semnat azi Ordinul privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al comunei Tritenii de Jos, a d-lui Sașa Valer, că urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă, la o pedeapsa privativă de libertate, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

O localitate din Cluj a rămas fără primar după ce acesta a fost condamnat definitiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
cluburile de pensionari se inchid
Primăria Cluj-Napoca va premia elevii de 10 la Evaluarea Națională

Primăria Cluj-Napoca va premia elevii de 10 la Evaluarea Națională. Potrivit primarului Emil Boc, Clujul este pe primul loc la...

Închide