Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

UMF Cluj, prima universitate din Europa Centrală şi de Est unde se va studia podiatria

Podiatria va putea fi studiată din toamnă la UMF Cluj. În România sunt doar două clinici de podiatrie, iar medicii ce lucrează în cadrul acestora s-au specializat în străinătate.

Universitatea de Medicină şi Faramacie din Cluj introduce, așadar, masterul în podiatrie, meserie recunoscută şi introdusă în Clasificarea Ocupaţiilor din România abia la sfârşitul anului 2018.

Mai exact, podiatria se ocupă de îngrijirea piciorului, iar cei care au cea mai mare nevoie de ea, sunt pacienţii care suferă de diabet şi anume 11% din români.

Anual, în România au loc peste 5.000 de amputaţii. Includerea unui podiatru în echipa de îngrijire a persoanelor cu diabet ar putea reduce cu până la 85% rata amputaţiilor, spun specialiştii.

La masteratul în podiatrie de la UMF Cluj se vor putea înscrie absolvenţii de studii de licenţă precum asistenţii medicali, kinetoterapeuţii, fizioterapeuţii, dar şi medicii şi farmaciştii.

„Am dezvoltat şi am pus spre acreditare un nou masterat al Facultăţii de Meidicină şi anume podiatria. Sunt convinsă că va fi cerere pentru că este o specializare care lipsea din profesiile medicale dedicate sănătăţii şi sunt convinsă că interesul va fi unul crescut”, spune rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu, potrivit Mediafax.

„Persoanele cu diabet zaharat ar beneficia cel mai mult de un podiatru. Apoximativ 60 de persoane pierd zilnic un picior în România din cauza amputaţiilor. Aceste amputaţii ar putea fi prevenite dacă ar exista un specialist. O persoană cu diabet zaharat trebuie să îşi verifice zilnic picioarele”, a spus medicul specialist diabetolog, Bogdan Apan.

„Podiatria nu se adresează doar persoanelor cu diabet, ci există  multe alte patologii asociate, de la îngrijirea estetică a picioarelor, dermatologic, piciorul sportiv, piciorul traumatic,  piciorul în dezvoltare. Noi nu avem astăzi licenţiat podiatru în România”, precizează medicul neurolog, Bogdan Florea.

„Noi asta vrem, să facem să reducem riscul amputaţiilor.  Avem nevoie de podiatru pentru că avem nişte soluţii în plus comparativ cu ceea ce putem găsi în momentul de faţă la noi în ţară  în spitalele de stat”, spune medicul specialist chirurg, Irina Micu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Se suplimentează numărul curselor de autobuz pentru floreșteni

Se suplimentează numărul curselor de autobuz pentru floreșteni. Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informeaza publicul calator ca efectueaza in...

Închide