Ultima actualizare: Wednesday at 19:54
Locale

Ce știm și ce nu știm despre căpușe? Ce e mit și ce e adevăr?

Sezonul de activitate a căpușelor nu s-a încheiat încă și, chiar dacă suntem obligați la măsuri de distanțare în această perioadă, este bine să cunoaștem sfaturile practice referitoare la aceste organisme parazite.

Există multe așa numite mituri urbane despre căpușe. Și fiind mituri, evident, nu sunt adevărate.

În primul rând ce sunt căpușele?

Ați observat mai sus că le-am numit ”organisme” și nu altfel. Aș începe cu NU sunt. Nu sunt insecte, așa cum multă lume, chiar și presa, le numește. Căpușele sunt ARAHNIDE, deci sunt înrudite cu păianjenii și singurul aspect care le face înrudite cu insectele este apartenența la aceeași încrengătură, Arthropoda. Adică organisme cu membre articulate. Există numeroase specii de căpușe (circa 700 în lume, aproape 30 la noi în țară).

Fiecare specie are propriile ei caracteristici în ceea ce privește preferința de gazdă, biologia și comportamentul în mediu, habitatul preferat, modul de căutare al gazdei și mai ales spectrul bolilor transmise. Cu alte cuvinte, nu toate speciile de căpușe transmit borrelioza Lyme sau encefalita de căpușă, nu toate căpușele se iau din vegetație și multe specii de căpușe nici măcar nu parazitează pe om.

De asemenea, fiecare specie de căpușă are arealul ei de distribuție. Chiar și la noi în țară, unele specii sunt întâlnite exclusiv în zonele mai calde din sudul și vestul țării.

Specii de căpușe

Cea mai frecvent întâlnită specie de căpușă ce parazitează omul în Europa (deci inclusiv în România) este Ixodes ricinus (în imaginea atașată, o femelă adultă). Este o specie de căpușă importantă, fiind vectorul major al borreliozei Lyme și al encefalitei de căpușă. Poate fi întâlnită pe mai orice specie de vertebrat terestru (mamifere mari, mici, păsări, șopârle) și își caută gazda așteptând în vegetație. Preferă zonele de la liziera pădurilor, dar și zonele verzi urbane (de exemplu parcuri).

Alte specii pot de asemenea ataca omul, dar mai rar. Iar altele sunt importante la animale domestice. De exemplu, Dermacentor reticulatus transmite o boală gravă la câini, babesioza. Căpușele din genurile Hyalomma sau Rhipicephalus sunt importante la ierbivore domestice (vaci, oi, capre, cai), iar Rhipicephalus sanguineus este o căpușă importantă a câinelui cam peste tot în lume.

Căpușele au trei stadii de dezvoltare, pe lângă cel de ouă, care sunt depuse de femele mereu undeva în mediu. Cel mai mic stadiu este cel de larvă, care e abia vizibil, urmat de cel de nimfă (destul de mic și el) și apoi de adulți (masculi și femele). Fiecare stadiu se hrănește o singură dată, iar femela, după ce depune ouăle, moare.

”Mitul” extragerii căpușei

Cele mai multe dintre miturile urbane se referă la modul de extragere al căpușei. Aici vă rog să citiți cu mare atenție. Căpușele NU se scot aplicând pe ele diferite substanțe (fosfor de la chibrituri, benzină, ulei, oțet), NU se scot apucându-le de abdomenul plin de sânge). De ce? Pentru că, de cele mai multe ori, folosind astfel de metode creștem riscul inoculării unor agenți patogeni (fie “injectâdu-i” prin presiune, fie stimulând căpușa să regurgiteze).

Căpușele se scot folosind o pensă fină, cu care se prinde zona bucală a acesteia, chiar de la baza fixării pe piele și printr-o mișcare de tracțiune fină, în direcția opusă pielii. NU trebuie nici un fel de rotație în jurul propriei axe, nici în sens orar, nici în sens antiorar. O căpușă hrănită, după îndepărtarea de pe gazdă, în general nu mai este capabilă de atașarea pe o nouă gazdă.

Cum ne ferim de căpușe?

Ce trebuie să facem pentru a ne feri de căpușe și mai ales pentru a reduce riscul infectării cu o boală transmisă de căpușe. Cel mai important este să ne ferim de mușcăturile (sau înțepăturile, e corect oricum) de căpușă. Cum facem asta? Cea mai eficientă metodă este ca în timpul plimbărilor prin natură, vegetație mare (chiar și în parcuri sau zone verzi din orașe sau propria noastră grădină) să purtăm haine care să ne acopere întreaga suprafață a pielii (pantaloni lungi, șosete, bluze cu mânecă lungă). Și, preferabil, deschise la culoare. Astfel vom vedea mult mai ușor căpușele care se atașează inițial pe haine.

Evident, este imposibil totuși să prevenim perfect aceste mușcături de căpușă. De aceea este important ca după fiecare plimbare în medii unde există căpușe să ne verificăm cât de repede și foarte atent corpul pentru prezența căpușelor.

Atenție, stadiile cele mai frecvente pe om, cel puțin pentru Ixodes ricinus sunt nimfele, care înainte de a se hrăni sunt extrem de mici (cât o gămălie de ac). Larvele sunt și mai mici. Aproape imposibil de detectat, mai ales dacă se fixează în zone greu accesibile (inghinal, axilar, cap, zone bogate în păr). De aceea, trebuie să acordăm atenție (inclusiv să rugăm un membru al familiei să ne ajute) tocmai acestor zone.

La copii, căpușele se fixează cel mai frecvent în cap, de aceea părinții trebuie să verifice mai ales aceste zone. Nu trebuie să ne bazăm pe faptul că ”simțim” căpușa. Înțepătura acesteia nu doare.

De ce este importantă îndepărtarea căpușelor cât mai repede? E simplu! Majoritatea agenților patogeni din căpușe se transmit preponderent abia după 24-36 de ore de la atașarea căpușei. Deci, îndepărtarea corectă în primele ore după atașare, reduce considerabil riscul.

Alte măsuri pe care le putem lua pentru a reduce riscul de a fi mușcați de căpușe, mai ales dacă locuim la casă și avem curte, este să menținem mereu vegetația tunsă cât de scurt. Căpușelor Ixodes ricinus nu le plac razele solare directe și preferă umbra și umezeala. Este de asemenea important ca animalele noastre de companie să fie mereu protejate cu produse antiparazitare de calitate. Consultați medicul vostru veterinar în acest sens și nu vă asumați dvoastră deparazitarea.

Trebuie să ne fie frică de căpușe?

În primul rând trebuie să știm că aceste căpușe există pe pământ cu mult înaintea noastră, a oamenilor. Am trăit cu ele dintotdeauna. Chiar și dacă suntem înțepați de o căpușă, riscul de a face o boală transmisă de aceasta este relativ redus.

Șansele ca o căpușă să fie infectată cu un agent patogen periculos pentru om sunt relativ mici. Chiar dacă o căpușă este infectată, nu este obligatoriu să ne și transmită microorganismul respectiv. Chiar și dacă ni-l transmite, nu e obligatoriu ca acesta să provoace infecția. Chiar și dacă provoacă infecția, nu e obligatoriu să și facem boala. Nu trebuie să ne speriem sau panicăm dacă găsim vreo căpușă pe noi, pe un membru al familiei sau pe animalul de companie. Nu trebuie să luăm antibiotice fără să ne consultăm cu un medic specialist. Nu trebuie să ne fie atât de frică încât să evită, plimbările în aer liber sau excursiile.

Tot ce trebuie este să fim informați!

Un material de la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca, semnat de Prof. dr. Andrei Daniel Mihalca, care este și autorul fotografiei.

 

Admiterea 2020 continuă la USAMV Cluj-Napoca până în 1 octombrie, cu înscrieri online sau în campus. Detalii: https://admitere.usamvcluj.ro/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale, Sănătate
DRAMĂ. Copil (8 ani) din Cluj-Napoca, dat dispărut, găsit mort în mașina tatălui său

Un băiat de 8 ani, din Cluj-Napoca, care a fost dat dispărut de acasă pe data de 25 iulie şi...

Închide