Ultima actualizare: ieri, 10:08
Locale

Mircea Abrudean anunță posibilitatea ÎNCHIDERII municipiului Cluj-Napoca

Prefectul județului Cluj a anunțat astăzi închiderea municipiului Cluj-Napoca în cazul depășirii numărului de incidență 3 la 1000 de locuitori.

”Situația este alarmantă, astfel că măsurile luate sunt absolut necesare. Ați observat că unele dintre prevederi sunt clare și se aplică în mod direct. La o incidență peste 3 la mie, la cum se mișcă lucrurile și cum evoluează cifrele vom ajunge și în Cluj-Napoca, foarte repede. După ce depășim 3 la mie, intrăm în joc cu alte restricții. Putem lua în calcul carantinarea unității administrativ-teritoriale în funcție de anumiți factori.

La nivelul municipiului Cluj-Napoca ne raportăm la 327 de mii de oameni, dar suntem conștienți că sunt mulți studenți, care nu intră în calcul. Avem multe alte persoane care nu sunt înregistrate, deci putem discuta de o cifra mult mai mare de persoane când calculăm rata. Lucrurile însă, evoluează într-o direcție pe care nu o dorim. Ne ajută prevederile care anulează evenimentele private, care au generat mare parte din cazurile de la nivelul județului Cluj. Lucrurile sunt clare. Se anulează orice tip de eveniment privat, în spațiu închis sau deschis. Să nu căutăm tertipuri, pentru că nu va fi bine pentru cei care o fac. S-a reglementat portul măștii pentru UAT urile care depășesc 3 cazuri la mia locuitori”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Acesta a spus că se va ajunge la închiderea școlilor, dacă rata de infectare sare de 3 cazuri la mia de locuitori. ”Vă cer tuturor să nu mai socializati timp de două săptămâni. Puteam face un lockdown local fiecare și să nu mai interacționăm o vreme ca să nu ajungem în situația de a închide totul. Dacă elevii vor sta acasă, atunci părinții vor avea probleme. Trebuie să ne ajutăm unii pe alții”, a mai precizat prefectul Mircea Abrudean.

Reamintim cititorilor că în municipiul Cluj-Napoca începând cu data de 12.10.2020 s-au impus noi măsuri de prevenție si combatare a virusului SARS-COV2. Aceste hotă:rîri le puteți citi în articolul următor: https://portalcj.ro/2020/10/s-a-hotarat-inchiderea-restaurantele-cinematografele-si-evenimentele-in-mai-multe-localitati-din-judetul-cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Video. Bărbat căzul în puțul liftului în municipiul Cluj

Bărbatul de cca 30 de ani a fost găsit în puțul liftului de către salvatori în stare foarte gravă. ”O...

Închide