Localul CHE Guevara a fost sancționat de către polițiști pentru nerespectarea regulilor de distanțare socială, în acel moment cânt polițiștii au ajung, înăuntru se aflau aproximativ 120 de persoane.
În cursul zilei de ieri, pe raza municipiului Cluj-Napoca, echipele mixte formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat în mai multe etape în scopul responsabilizării cetățenilor cu privire la importanța respectării tuturor măsurilor stabilite în contextul stării de alertă, dar și pentru luarea măsurilor legale față de abaterile aduse acestora.
Astfel, în prima etapă, desfășurată în intervalul orar 17.00 – 19.00, activitățile au vizat asigurarea îndeplinirii de către marile centre comerciale a tuturor măsurilor de siguranță stabilite, precum și verificarea respectării tuturor regulilor de protecție sanitară de către operatorii economici.
În cadrul acestei etape au fost legitimate 120 de persoane și verificate 24 de societăți comerciale, iar ca urmare a neregulilor constatate s-au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 18 au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii 55/2020.
În cadrul acțiunii, a fost verificat și localul numit CHE Guevara Pub din Piața Unirii, constatându-se faptul că acesta nu respectă măsura suspendării activității operatorilor economici, desfășurându-și activitatea în spațiu închis.
În incinta localului se afla un număr de aproximativ 120 de persoane. S-a dispus încetarea activității operatorului economic, toate persoanele fiind evacuate din local.
Totodată, societatea deținătoare a fost sancționată conform Legii 55/2020, fiind aplicată o amendă în valoare 10.000 de lei.