Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

FOTO. Peste 290 de vehicul verificate. Au fost împărțite 100 de amenzi

În vederea întăririi gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic, prevenirii accidentelor rutiere, precum și verificării legalității transporturilor de persoane, la data de 5 noiembrie a.c., în intervalul orar 17.00 – 19.00, a fost desfășurată o acțiune punctuală pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Totodată, unul dintre obiectivele acțiunii desfășurate a vizat prevenirea și combaterea răspândirii virusului Covid-19, o atenție sporită fiind acordată respectării măsurilor de protecție sanitară în mijloacele destinate transportului public de persoane.

Cu această ocazie, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției municipiului  Cluj-Napoca, sprijiniți de polițiști locali, au legitimat peste 310 persoane și au verificat 291 de vehicule.

Au fost verificate 62 de mijloace de transport persoane, fiind aplicată o sancțiune pentru încălcarea  normelor privind transportul în regim de taxi.

Nerespectarea prevederilor OUG 195/2002R a impus aplicarea unui număr de 100 sancțiuni contravenționale, 23 dintre acestea fiind aplicate ca urmare a încălcării normelor legale de viteză.

În acest context, polițiștii rutieri au reținut 6 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.

De asemenea, pentru nerespectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea reducerii efectelor pandemiei de Covid-19, 53 de persoane au fost sancționate în conformitate cu prevederile Legii 55/2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
HOTĂRÂRE CNSU. Se interzice circulația noaptea, magazinele se închid la 21

HOTĂRÂRE CNSU. Reprezentanţii Guvernului au transmis în această dimineaţă Hotărârea CNSU numărul 52, privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea și...

Închide