Din cauza pandemiei de coronavirus, anul acesta ,,noaptea muzeelor” este ținută doar în mediul online. Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea au pregătit o serie de expoziții special destinate acestei ocazii, care vor fi prezentate exclusiv în mediul online.
Puteți accesa toate expozițiile muzeelor AICI.
Ce poți vedea în cadrul fiecărui muzeu?
- Muzeul Etnografic al Transilvaniei: Colecția de artă a preotului profesor Ioan Bizău.
Expoziția este o prezentare selectivă a colecției de artă contemporană a părintelui Bizău și cuprinde lucrări de artă plastică ale multor artiști din majoritatea zonelor țării, maeștrii ai picturii, desenului, graficii și pastelului. Curatorul expoziției este dl. Alin Samochiș.De asemenea, poți explora online viața țăranului. Obiceiurile meșteșugurile, tăranilor români vor fi prezentate în cadrul expoziției.
- Muzeul Memorial „Octavian Goga”: Tema acestui an este prietenia dintre Octavian Goga și Ady Endre. Acest eveniment este exclusiv online iar materialele vor putea fi accesate și pe facebook.
- Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”: realizează o plimbare în timp și spațiu în satul tradițional transilvănean. Cu acest prilej putem înțelege mai bine viața strămoșilor noștri.
- Muzeul de Artă Cluj-Napoca: vă așteaptă pe platforma ,,Noaptea Muzeelor 2020″ la 6 expoziții de artă.
- Expoziția permanentă Galeria Națională. Pe un spațiu cuprinzând 17 săli ale impunătorului palat Banffy din Cluj-Napoca, această expoziție propune o sinteză a patrimoniului artistic creat pe teritoriul României, cu opere reprezentative din secolul al XVIII – lea și până la mijlocul secolului XX, incluzând marii clasici, prin creațiile lor, care au marcat momentele și curentele artistice importante în devenirea culturii naționale;
- Expoziția de fotografie alb/negru intitulată Flashback. Return to Cluj, a artistului Miron Zownir din Germania. Curator Olimpia Bera;
- Expoziția temporară VOLEN – pictură contemporană – a artistului Wlodimierz Karankiewicz din Polonia. Curator Florin Gherasim;
- Expoziția temporară Chromatic Emotions – pictură contemporană – a artistei Beata Bebel din Polonia. Curator Florin Gherasim;
- Expoziția temporară de pictură a artistului Sipos Laszlo, România. Expoziția este curatoriată de către Sebeni Zsuzsana și Bordas Beata;
- Expoziția temporară Pictură tradițională din Transilvania și Banat, cu lucrări selectate din colecția Ioan Bizău.