Ultima actualizare: azi, 14:34
Locale

Semnal de alarmă după moartea studentului din Cluj: „Viața, mai importantă decât reușita academică”

Moartea studentului din anul I de la FSPAC care a murit înaintea unui examen online a stârnit multe reacții. Două dintre cele mai ,,populare” reacții au fost postate pe paginile Student la Poli și Studentsnews.info. 
“Bănuiesc că majoritatea lumii a aflat de evenimentul trist petrecut ieri în rândul studenților de la UBB.
Cred că singurul lucru ce mai rămâne de spus e sincere condoleanțe către familie și cei apropiați.
Nu cunosc cauza exactă a producerii tristului eveniment, însă circumstanțele au făcut ca acesta să fie inaintea unui examen.
Așadar, dedic acest mesaj relației student-facultate!
Doresc să ridic un semnal de alarmă în rândul studenților si a Universității privind faptul că sănătatea atât psihică cât și fizică depășește orice reusită academică. Cred ca subestimăm felul în care împrejurările actuale si-au pus amprenta asupra tuturor.
Să nu uităm faptul că trăim într-o țară în care dacă ai note de 10 ești cel mai tare, iar cei cu 5 sunt mai prejos. Nu e așa. Oricum, vreți să acceptați sau nu, toți suntem doar un număr într-un sistem.
Am o singură rugăminte. Aveți grijă de voi și de cei din jur. Repet, viața e mai importantă decât orice reușită academică. Nu toată lumea știe cum să își gestioneze corespunzător emoțiile sau stresul. Nu lăsați facultatea să vă influențeze starea psihică, fiți mai puternici de atât. Sincer, pentru cei care se stresează peste limită când vine vorba de susținerea unui examen, vă rog, aveți grijă, respirați, totul va fi bine!
Rog și Universitățile să aibă puțin mai mult în vedere că la finalul zilei toți suntem oameni, ne stresăm, plângem, trăim vremuri nefericite. Facultatea ar trebui să fie un mediu în care să creștem împreună, nu să ne pierdem.
Sincere condoleanțe!
Scopul mesajului e să spread awareness, căci cuvintele nu semnifică nimic în situații de genu.
Mulțumesc.”, a transmis Andrei Olpretean pe pagina Studentsnews.info.

Și pe pagina de facebook STUDENT LA POLI, Alex Stoica a transmis un mesaj emoționant. 

“E posibil ca toată lumea să fi auzit de cazul colegului nostru de la Universitatea Babeș-Bolyai, nu vreau să fac un tam-tam din acest eveniment regretabil.
Mi-aș dori să atrag atenția tuturor cadrelor didactice, studenților și tuturor celor care au legătură cu mediul academic. Suntem oameni! Profesori, studenți, elevi. Suntem toți parte a unui sistem care te presează până la limită, care te face să te îndoiești de tine mai mult decât să te încurajeze.
E o perioadă dificilă, complicată și grea! Ne axăm pe rezultate și ne împingem până la ultima picătură de putere, fiind presați și de alte probleme.
Ne e dor de colegi, ne e dor de îmbrățișări, strângeri de mână și oameni. E uman. Vă rog să aveți în vedere, domnilor profesori, că suntem și noi, studenții, în aceeași categorie ca dumneavoastră.
Și noi stăm în fața aceluiași monitor și încercăm să dăm tot ce e mai bun din noi pentru a mulțimi, pentru că doar despre asta e vorba. Într-un sistem care ar trebui să te încurajeze să treci peste aceste perioade dificile dar care, în realitate, distruge fiecare părticică din tine.
Suntem într-o țară unde starea emoțională este tratată în glumă, deși, în teorie, avem oameni pregătiți să ne ajute. Practica, ne omoară, ca de obicei.
E ok să plângi! E ok să te descarci! E ok să greșești! Nu vă dați peste cap pentru o notă, vă implor!
Vă implor să fiți oameni, să fim oameni!
Vă implor să contemplați la situația asta, pentru că ne e greu.
Dacă ești student, întreabă-ți colegii cum sunt! Dacă ești profesor, întreabă-ți studenții cum sunt!
Profesor, elev sau student, suntem împreună, nu uitați asta!
E mare păcat că ne-am obișnuit cu tragediile ca să ne dăm seama că avem lacune mari, peste tot.
Sincere condoleanțe pentru studentul de la Cluj! Unul dintre noi a cedat și ne doare! “

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Student în anul I la Cluj, a decedat înainte de a intra în examen

Un student de 18 ani de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării la Universitatea Babeș - Bolyai,...

Închide