Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca, a anunțat că și-a dublat capacitatea de vaccinare atfel ajungând la aproximativ 400 de persoane care se vor putea vaccina pe zi.
Centrul de vaccinare a fost relocat într-un spațiu mai mare, în clădirea Dermatologie, fiind organizate acum patru puncte de lucru. Un punct de lucru va fi destinat în exclusivitate vaccinării medicilor de familie și personalului medical din afara spitalului, în timp ce restul vor fi alocate vaccinării cadrelor medicale din spital.
„Identificarea unui spațiu care să respecte toate cerințele sanitare și epidemiologice a fost problematică. Am reușit să reorganizăm activitatea centrului, în conformitate cu prevederile legale, în așa fel încât să vaccinăm cât mai multe persoane, în condiții sigure. După un an extrem de greu, cum a fost 2020, sperăm ca acest vaccin să ne apropie de normalitate”, a declarat Prof. Dr. Claudia Gherman, managerul spitalului.
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
SURSĂ: pagina de facebook Spitalul Județean de Urgență din Cluj-Napoca