Ultima actualizare: 8.2.2024
accident Florești
Locale

FOTO. Accident în Florești. Trei mașini lovite, pe mijlocul drumului

Accident în Florești. Un accident rutier a avut loc, în această seară, str. Principală din Florești. Au fost implicate trei autoturisme, iar o victimă a fost transportată la spital.

„Un conducător auto în vârstă de 45 de ani, din comuna Florești, la ieșirea din parcarea unei societăți comerciale, ar fi pătruns pe DN1E60 in directia localității Gilău, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe DN1E60, de o femeie de 38 de ani, în aceeași direcție.

Ulterior, autoturismul bărbatului a fost proiectat într-un alt autoturism care se deplasa de pe sensul opus.

Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto.

Nu a rezultat prezența alcoolului la efectuarea testărilor cu aparatul etilotest”, precizează IPJ Cluj.

O asistentă aflată în timpul liber a acordat primul ajutor victimelor.

„O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au intervenit ca urmare a unui accident rutier, produs pe strada Avram Iancu din localitatea Florești.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 19.30, iar la fața locului au fost găsite trei autoturisme avariate. Într-unul dintre acestea se afla o femeie în stare de conștiență, dar care acuza dureri și pentru extragerea căreia pompierii au acționat cu echipamentele specifice, fiind tăiată una dintre portierele autoturismului, astfel încât să nu-i fie agravate posibilele leziuni.

Femeia, în vârstă de cca 40 de ani, a fost consultată de către echipajul SMURD și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Au mai fost consultate trei persoane implicate în accident, fără a fi transportate la spital.

O asistentă medicală aflată în timpul liber, din cadrul Spitalului Clinic Județean și care încadrează și echipajele SMURD, a acordat primul ajutor calificat victimelor accidentului înainte de sosirea forțelor de intervenție și le-a sprijinit și ulterior”, transmite ISU Cluj.

 

 

FOTO. Facebook / Info Trafic Cluj Napoca

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Neatenția produce accidente în județul Cluj

Neatenția produce accidente în județul Cluj. Din primele informații, un accident rutier a avut loc în localitatea Mănășturel, aproape de...

Închide