Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

FOTO/VIDEO. Locuință distrusă de flăcări pe strada Brâncuși. Bătrân găsi decedat în casă

Trei autospeciale pentru stins incendii, o autoscară și un echipaj SMURD au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit, situată pe strada Constantin Brâncuși din municipiul Cluj-Napoca.


Alerta a fost dată în jurul orei 1.20, iar pompierii au găsit casa cuprinsă în totalitate de flăcări, respectiv interiorul casei și acoperișul acesteia. De asemenea, în interior a fost găsit corpul unui bărbat, în vârstă de cca 80 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața, fără posibilitatea de a fi aplicate manevrele de resuscitare.
Intervenția pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de deșeuri care era adunată înăuntrul casei și de faptul că din cauza improvizațiilor electrice nu s-a putut opri de la început alimentarea cu energie electrică.
Operațiunile de stingere și înlăturarea a efectelor negative ale incendiului au durat mai bine de 4 ore, iar ulterior o autospecială a rămas pentru supravegherea zonei, având în vedere că deșeurile angrenate în ardere prezentau riscul de a se reaprinde din cauza focarelor care au ars mocnit.
Casa, cu o suprafață de circa 60mp, a fost distrusă în totalitate, iar intervenția pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la imobilul alipit de aceasta.
Din primele cercetări se pare că incendiul a pornit de la improvizații ale instalației electrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Lista țărilor din zona galbenă. Cei care vin din aceste state intră în carantină

Lista țărilor din zona galbenă. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat joi lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat,...

Închide