Zeci de studenți au ieșit la protest, în această dimineață, în fața Prefecturii Cluj, după ce premierul a anunțat că nu vor mai avea gratuitate la tren.
„Se modifică și se revine la 50%. Eu nu văd un capăt de țară și dau exemple alte țări din Europa. În Austria studenții au 60% reducere, Belgia – 50% reducere, Cehia – 75%, în Croația reducerea e de 50%, în Estonia de 30%, în Franța de 50%. În Grecia nu există reduceri generale. România era țara care era în afara sistemului. Toate celelate țări mai dezolvate nu oferă gratuitate”, a declarat Cîțu.
Măsura i-a nemulțumit pe tinerii din toată țara. Astfel, studenții din Cluj s-au adunat în fața Prefecturii pentru a protesta împotriva Guvernului. Studenții au ieșit cu pancarte pe care au scris diverse mesaje, precum: „Pierdem trenul spre educație” sau „Să vă fie frică, studenții se ridică”.