Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

FOTOGALERIE. Persoane încarcerate într-un accident

O autospecială, un echipaj SMURD și două SAJ au fost alertate, în jurul orei 9.30, pentru a gestiona o situație de urgență generată în urma unui accident rutier produs pe raza localității Fizeșu Gherlii.

Pompierii au găsit două autoturisme avariate, dintre care unul ieșit în afara părții carosabile, și doi ocupanți blocați în acestea. S-a acționat imediat pentru deblocarea portierelor și extragerea victimelor, folosind accesoriile speciale, astfel încât să nu fie agravate posibilele leziuni suferite.
Cele două persoane, respectiv doi bărbați în vârstă de cca 80 de ani, au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ pentru a fi transportate la spital. De asemenea, un al treilea bărbat a fost consultat și transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Toți erau conștienți și cooperanți.

,,Accident rutier în afara localităţii Fizeşu Gherlii, pe DJ 109C. Conducător auto, 75 de ani, se deplasa înspre municipiul Gherla, la un moment dat ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 66 de ani.
Conducătorii auto testaţi cu aparatul etilotest-negativ.
Bărbatul de 75 de ani şi un alt pasager din auto au fost transportaţi la spital”, a transmis IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Motociclist lovit într-o intersecție din Cluj-Napoca

Accident rutier produs între un motocicletă și un autoturism în municipiul Cluj-Napoca. Potrivit martorilor, un motociclist a fost lovit în...

Închide