Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

A murit marele actor Ion Dichiseanu, la vârsta de 87 de ani

Marele actor, Ion Dichiseanu, a murit la frumoasa vârstă de 87 de ani. Potrivit Mediafax, acesta era internat de 3 luni la Spitalul Floreasca din București, actorul se pare că era infectat cu o bacterie foarte periculoasă care i-a afectat plămânii.

Prin luna februarie, Ioana Dichiseanu, a postat un mesaj pe rețelele sociale prin care anunța faptul că tatăl ei este în stare gravă din cauza unei investigații greșite, la o clinică privată. În urma greșelii, actorul s-a infectat cu bacteria.

„În fiecare zi sun, cred că bietul personal medical de acolo s-a săturat să îmi audă vocea, să spun că sunt eu și cum se mai simte tata”, scria fiica artistului.

Fiica artistului a spus recent la un post tv că erorile unor medici ar fi condus la înrăutățirea stării de sănătate a tatălui său.

„S-a dus să facă o radiografie, o simplă radiografie, pentru că i se părea că simte ceva la un plămân. Și i-am spus să merge să facem radiografia ca să se liniștească. Acolo ni s-a spus că e important să facă și un CT. CT-ul a fost interpretat nu foarte concludent, iar mai apoi să mergem la un mare profesor (…) aș vrea să nu las lucrurile așa”, declara Ioana Dichiseanu, la Antena 3.

Actorul a fost internat de urgență și la finele anului 2020. Suferea de insuficiență renală și respiratorie, iar atunci când au ajuns medicii de la Ambulanță avea saturația de oxigen foarte scăzută.

Ion Dichiseanu avea 87 de ani, fiind un actor cu o bogată activitate teatrală şi cinematografică. S-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959. Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic.

SURSĂ: Digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Spray lacrimogen folosit pentru evacuarea unei familii din Cluj-Napoca

Fostul deputat clujean, Adrian Dohotaru, a postat pe facebook un caz destul de sensibil. Potrivit acestuia, o familie din Cluj-Napoca...

Închide