Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

Cluj. Cadavrul unui cioban păzit ore în șir de proprii câini

Este deja arhicunoscut faptul că animalele de companie, în special câinii sunt foarte devotați față de stăpânul lor, acest lucru a fost dovedit și de doi câini care și-au ,,păzit” stăpânul, un cioban de 65 de ani care din nefericire era deja decedat. Cadavrul acestuia a fost găsit în sălbăticie, undeva în apropierea localității Bârlea, județul Cluj.

Întâmplarea nefericită a avut loc joi, potrivit dejeanul.ro, bărbatul de 65 de ani, din comuna Cornești, județul Cluj, nu a mai fost văzut de nimeni. Proprietarul oilor împreună cu alte persoane au pornit în căutarea ciobanului iar după aproximativ 15 ore, bărbatul a fost găsit decedat, pe un câmp din localitatea Bârlea. Lângă trupul neînsuflețit erau cei doi câini ciobănești care erau ai ciobanului.

La fața locului au ajuns polițiștii și medicii de pe ambulanță însă din nefericire, aceștia nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat. Potrivit sursei citate, până și autoritățile au ajuns cu greu la trupul neînsuflețit din cauza faptului că cei doi patrupezi nu au vrut să îi lase. Trupul bărbatului a fost transportat la IML Cluj pentru a efectua necropsia.

Oamenii au spus faptul că, dacă ciobanul nu ar fi fost păzit de cei doi câini, atunci cel mai probabil trupul ciobanului ar fi fost mâncat de animalele sălbatice care trăiesc în zonă.

SURSĂ: Dejeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Județul Cluj. Minoră dispărută de acasă. Ați văzut-o?

O minoră în vârstă de 14 ani, din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, a plecat de la domiciliu în data de...

Închide