Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Emil Boc: Primăria pregătește proiecte pentru a diminua traficul

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat în cadrul unei emisiuni radio faptul că, Primăria caută și pregătește soluții pentru reducerea aglomerației de autoturisme din municipiu.

,,Între timp, noi, Primăria mișcăm lucrurile înainte conform procedurilor administrative. Ieri am aprobat în Consiliul Local să facem lărgirea de la Fabrica de Bere și am organizat o ședință extraordinară pentru a putea aproba aceste proiecte imediat. Pentru ce înseamnă Centura Metropolitană și Metrou evident lucrările le-am prins în Comisiile de Finanțare, așa cum sunt prevăzute ele în raportul Uniunii Europene. În consecință așa merg lucrurile în privința proiectelor mari de infrastructură. Pasajul de la Tăietură Turcului este prins în finanțare”, a precizat Boc potrivit NapocaFM.

În continuare, primarul Emil Boc îndeamnă populația să circule cu transportul în comun.

“E ‘Vinerea Verde’ mâine, puteți să circulaţi gratuit cu transportul în comun. Este prima alternativă. Apoi oferim benzi dedicate pentru transportul în comun, pentru a fluidiza traficul. Trebuie să ne schimbăm și noi gândirea și atitudinea în orașele mari. Un autobuz cu 100 de oameni sau un tramvai cu 150 de oameni are prioritate față de o mașină care are o persoană. Asta vom face acum și cu tramvaiul, pe zona de la Splaiul Independenței, până pe Barițiu unde vom prioritiza linia de tramvai și acolo vom avea din august tronson dedicat pentru ce înseamnă circulația cu tramvaiul”, a declarat Emil Boc la NapocaFM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Accident rutier soldat cu 3 decese între Morlaca și Hodiș

Un accident rutier mortal a avut loc în cursul zilei de azi între Morlaca și Hodiș. Din informațiile transmise de...

Închide