Ne apropiem de faza grupelor competițiilor europene intercluburi și începem să vorbim despre sume importante obținute de participante. Fiecare echipă care se califică în grupele Ligii Campionilor primește 15,25 de milioane de euro, în timp ce accederea în grupele Europa League aduce un venit de 3,63 milioane de euro, iar calificarea în grupele Conference League înseamnă un câștig de 2,94 milioane de euro.
În același timp, fiecare punct obținut în acest stadiu al competițiilor rotunjește bugetul echipelor. Din păcate pentru România, doar CFR Cluj își continuă traseul european după tururile preliminare. Campioana României are asigurată prezența în grupele Conference League, dar speră să ajungă în grupele Ligii Campionilor. Pentru îndeplinirea „obiectivului suprem”, mai trebuie să treacă de Young Boys Berna, apoi de câștigătoarea din „dubla” Ferencvaros vs Slavia Praga.
Iată care sunt fondurile de premiere pentru cele trei competiții intercluburi organizate de UEFA, în sezonul 2021/2022:
LIGA CAMPIONILOR
Viitoarea campioană a Europei va primi 19 milioane de euro pentru triumful în finală. La această sumă se adaugă banii primiți după accederea în grupe (15,25 de milioane) și pentru rezultatele obținute în această fază a competiției.
- Calificarea în runda preliminară este premiată cu 230.000 de euro
- Calificarea în primul tur preliminar – 280.000
- Calificarea în turul 2 preliminar – 380.000
- Calificarea în turul 3 preliminar – 480.000
- Calificarea în faza grupelor aduce 15,25 milioane de euro
- Fiecare victorie în grupe – 2,8 milioane
- Egalul în grupe – 930.000
- Calificarea în „optimi” – 9,6 milioane
- Calificarea în „sferturi” – 10,6 milioane
- Calificarea în semifinală – 12,5 milioane
- Finalista primește 15,5 milioane
- Câștigătoarea primește 19 milioane
EUROPA LEAGUE
Fondul de premiere al Europa Leaguea scăzut de la 510 milioane de euro la 465 de milioane, dar numărul echipelor a scăzut de la 48 la 32, prin înființarea Conference League, astfel că beneficiile financiare sunt mai mari pentru participante.
- Calificarea în runda preliminară este premiată cu 220.000 de euro
- Calificarea în primul tur preliminar – 240.000
- Calificarea în turul 2 preliminar – 260.000
- Calificarea în turul 3 preliminar – 280.000
- Calificarea în Play-off – 300.000
- Calificarea în faza grupelor – 3,63 milioane
- Fiecare victorie în grupe – 630.000
- Egalul în grupe – 210.000
- Locul 2 în grupe – 550.000 de euro
- Câștigătoarea grupei – 1 milion
- Calificarea în „16-imi” – 500.000
- Calificarea în „optimi” – 1,1 milioane
- Calificarea în „sferturi” – 1,5 milioane
- Calificarea în semifinale – 2,4 milioane
- Finalista primește 4,5 milioane
- Câștigătoarea primește 8,5 milioane
CONFERENCE LEAGUE
Atunci când s-a vorbit prima dată de înființarea Conference League, românii au considerat că participarea într-o asemenea competiție ar fi umilitoare. Iată, însă, că fotbalul românesc nu este nici măcar de acest nivel. FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi au intrat direct în turul 2 preliminar, fiind eliminate de Șahtior Karagandy (Kazahstan), FK Laci (Albania) și Spartak Trnava (Slovacia).
Ne imaginăm uimirea celor care au pariat în agenție pe calificarea FCSB-ului, apoi au dat verificare bilet Superbet și au văzut că au pierdut. Cele trei cluburi din România au primit câte 350,000 de euro pentru participarea în turul 2 preliminar.
- Calificarea în primul tur preliminar este premiată cu 150.000 de euro
- Calificarea în turul 2 preliminar – 350.000
- Calificarea în turul 3 preliminar – 550.000
- Calificarea în Play-off – 750.000
- Calificarea în faza grupelor – 2,94 milioane
- Fiecare victorie în grupe – 500.000
- Egalul în grupe – 166.000
- Locul 2 în grupe – 325.000
- Câștigătoarea grupei – 650.000
- Calificarea în „16-imi” – 300.000
- Calificarea în „optimi” – 600.000
- Calificarea în „sferturi” – 1 milion
- Calificarea în semifinale – 2 milioane
- Finalista primește 3 milioane
- Câștigătoarea primește 5 milioane
Așa cum se poate vedea, participarea în cupele europene poate aduce mulți bani. A completa bugetul este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru performanțele viitoare. Dacă acești bani nu sunt folosiți cu cap, privilegiul de a te afla în competiție cu cluburile importante din Europa este doar unul pasager.