Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

FOTO. Cinematograful ARTA își redeschide porțile în acest weekend

Cinematograful Arta din Cluj-Napoca se redeschide în acest weekend, mai exact pe 23 septembrie 2021, publicul se poate bucura de filmul mut filmul mut ”Studentul din Praga” și de o o cafea savuroasă în foaierul cinematografului.

Cinematograful a fost închis pentru 561 de zile, în tot acest timp, s-a încercat renovarea locului.

Declarație Wim Wenders: 

Sunt bucuros că minunatul cinematograf ARTA își va redeschide din nou ușile. De-a lungul ultimilor ani, am urmărit procesul de renovare, sperând că, într-o zi, acest vis va deveni realitate.

Joi, 23 septembrie, va avea loc cine-concertul: Studentul din Praga, cu CelloFun & Irina Margareta Nistor, proiecție de film mut cu sound-design live și lectură din Alfred de Musset.

Evenimentul este unul simbolic, Studentul din Praga fiind filmul proiectat în anul 1913 la deschiderea Cinematografului ARTA (atunci denumit Cinematograful Universității / Egyetem Mozgó). În procesul de renovare s-a dorit respectarea memoriei locului, păstrând cât mai multe dintre elementele originale ale spațiului, îmbinate cu elemente contemporane. Continuând în același spirit, Studentul din Praga revine la ARTA, de data aceasta într-un format actual  în cadrul unui eveniment special. Filmul este acompaniat de muzica originală a formației CelloFun, o formulă electro-acustică creată pentru filmele mute, și de cunoscuta „voce a filmelor”, Irina Margareta Nistor, care va citi fragmente din Noaptea de decembrie de Alfred de Musset.

Vineri, 24 septembrie, va avea loc proiecția filmului Kings of the road (De-a lungul vremii), un road movie din anul 1976, prin care Wim Wenders adresează o adevărată scrisoare de dragoste lumii filmului și cinematografiei. Filmul va fi introdus de David Ellis, curator și scriitor britanic.

Ultimul an s-a dovedit a fi foarte provocator pentru noi toți. Artiștii și organizațiile independente de artă s-au confruntat, de asemenea, cu dificultăți semnificative. Și totuși, având șansa de a lucra cu o echipă dedicată și pasionată, am profitat de această perioadă pentru a finaliza procesul de restaurare și revitalizare a cinematografului, început încă din 2012. Ne bucurăm să redăm comunității cel mai vechi cinematograf independent de artă din regiune, un spațiu care ocupă un loc deosebit în istoria și memoria clujeană. Redeschidem entuziasmați ușile luna aceasta cu un program regulat de filme, evenimente și alte surprize. Sperăm să ne bucurăm de filme împreună, în siguranță, cât mai mult timp.

Pe lângă programul regulat de filme, care va include filme europene și românești recente, filme de artă, documentare, filme independente, vor exista și patru serii curatoriate: Portret de regizor, ClasicARTA, Family Time, Art in Cinema.

De asemenea, publicul va putea lua parte la diverse evenimente culturale: concerte, tururi ghidate, discuții, programe interactive și multe altele.

Spațiul este renovat, iar în foaierul cinematografului s-a amenajat o cafenea de artă deschisă întreaga zi.

Joi de la ora 19.00, va rula filmul mut ”Studentul din Praga”. Pelicula este acompaniată de muzica originală a formației CelloFun și de cunoscuta „voce a filmelor”, Irina Margareta Nistor, care va citi fragmente din ”Noaptea de decembrie” de Alfred de Musset.

”Studentul din Praga”, cunoscut şi sub numele de ”Târg cu Satana”, este un thriller german de pionierat, realizat în anul 1913, în Germania celui de-al Doilea Imperiu, la scurt timp înaintea declanșării Primului Război Mondial.

 

Lista evenimentelor culturale

Portret de regizor

În fiecare lună va fi celebrată opera unui regizor, fiind prezentate mai multe filme emblematice ale sale, urmate de discuții cu publicul, dar și de evenimente conexe. Începând cu luna septembrie vor fi proiectate filme din opera lui Wim Wenders, unul dintre cei mai importanți regizori contemporani: Kings of the Road / De-a lungul vremii, Paris-TexasWings of Desire / Cerul deasupra BerlinuluiThe Salt of the Earth / Sarea pământului. 

ClasicARTA

În cadrul acestei serii, vor fi prezentate filme clasice, filme de cinematecă și filme cult. Seria începe în 28 septembrie cu filmul lui Stanley Kubrick, 2001: O odisee spațială (proiecție în parteneriat cu Classy Film Festival și Reactor de Creație și Experiment).

Family Time

În fiecare sâmbătă de la ora 11:00 vor avea loc proiecții dedicate copiilor și familiilor. Pe 25 septembrie se poate viziona Gruffalo și prietenii lui, o serie de animații pentru copiii 6+, dublată în limba română. În luna octombrie, va demara programul educațional CineKids, care urmărește alfabetizarea copiilor în domeniul audiovizualului (www.cinema-arta.ro/cinekids).

Art in Cinema

Această serie propune filme de ficțiune și documentare recente, care prezintă viața și opera unor artiști, precum și filme despre alte forme și medii artistice. În 28 septembrie, vor fi proiectate Lux Æterna, în regia lui Gaspar Noé, și The Human Voice, în regia lui Pedro Almodóvar, filme recent lansate.

Pentru bilete și pentru a fi la curent cu ultimele noutăți consultați website-ul cinematografului www.cinema-arta.ro

Accesul la filmele și evenimentele din program se face respectând normele de protecție COVID-19 în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Tânăr prins gonind cu aproape 200km/H pe șoselele din județul Cluj

În perioada 17-19 seprembrie a.c., polițiștii orașului Huedin, alături de cei ai Secției 8 Poliție Rurală au derulat activități în...

Închide