Polițiștii de imigrări din Cluj, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat 5 cetățeni străini, în situații ilegale, cărora nu le va fi permisă intrarea în țara noastră pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare, 3 dintre aceștia fiind escortaţi până la punctul de trecere a frontierei de stat. Ceilalți au fost amendați cu 600 de lei fiecare și obligați să părăsească România în termen de 15 zile.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în perioada 15 – 19 noiembrie a.c, mai multe controale și acțiuni atât cu forţe proprii, cât și în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, pentru combaterea şederii ilegale și a muncii fără forme legale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi în situații ilegale 5 cetăţeni străini, 4 bărbați și 1 femeie, cu vârste cuprinse între 28 și 37 de ani, din Ucraina și Republica Moldova, care au intrat legal în România, însă nu au respectat prevederile legale în materie de imigrație și angajare în muncă.
Cetățenii ucraineni au fost depistați desfăşurând activităţi lucrative fără forme legale, respectiv fără a deţine aviz de muncă sau contract individual de muncă, la o societate comercială cu obiect de activitate construcții, iar cetățenii moldoveni nu au părăsit teritoriul țării noastre la expirarea dreptului de ședere conferit de pașaportul biometric.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetăţenilor ucraineni decizii de returnare sub escortă, aceştia fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore. Pentru cetățenii moldoveni au fost emise decizii de returnare, prin care sunt obligați să părăsească țara noastră în cel mult 15 zile, și aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.200 de lei.
Totodată, la ieșirea din țară pe numele străinilor va fi dispusă măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.
La finalizarea verificărilor, faţă de reprezentanţii firmei vor fi dispuse măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, atât cu forţe proprii, cât şi în cooperare cu alte instituţii, pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale și a muncii nedeclarate, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Învităm cetăţenii străini şi europeni să viziteze pagina web a Inspectoratului General pentru Imigrări, www.igi.mai.gov.ro, prin intermediul căreia au posibilitatea să se informeze (inclusiv în limba engleză sau franceză) cu privire la prevederile legale, documentele necesare pentru prelungirea dreptului de şedere temporară în România, precum şi posibilitatea de a înregistra on-line cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară sau de înregistrare a rezidenţei în România, utilizând aplicaţia www.portaligi.mai.gov.ro.