Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

Ziua de 29 noiembrie, va fi liberă pentru bugetarii români

Noul premier Nicolae Ciucă, a anunțat în cursul zilei de azi, faptul că în cursul ședinței de guvern, s-a adoptat proiectul prin care ziua de luni, 29 noiembrie va fi declarată zi nelucrătoare.

„Avem trei puncte importante pe ordinea de zi. Proiectul de rectificarea, prelungirea stării de alertă pe tot teritoriul României și stabilirea zilei de 29 noiembrie ca zi liberă”, a anunțat premierul.

Ciucă spune însă că vor fi o serie de prevederi în legătură cu cei care nu vor beneficia de zi liberă, acolo unde este necesară continuarea activității. De asemenea, premierul le-a transmis miniștrilor să se asigure că vor putea asigura continuitatea la locul de muncă astfel încât fondurile care vor fi alocate astăzi prin rectificarea bugetară să ajungă la oameni, fiind necesare operațiuni pentru plata salariilor și pensiilor, potrivit Digi24.ro

„Două mențiuni legate de proiectul celei de a doua hotărâri și anume că pe data de 29 va fi zi liberă. Sunt o serie de prevederi care vizează întreprinderile și unitățile cu foc continuu pentru asigurarea continuității. Ținând cont de faptul că urmează rectificarea de buget, consider că e necesar ca minstrul Finanțelor și ceilalți miniștri care consideră că vor avea implicații modificările la buget să își asigure continuitatea de lucru astfel încât să nu întârziem modul în care se asigură partea de continuitate în procesul de asigurare a fondurilor”, a spus premierul.

Acesta le-a mai spus miniștrilor să se implice în activitățile pregătitoare pentru Ziua Națională.

„Fiecare dintre dvs. veți pregăti și veți fi implicați în activitățile pregătitoare și cele care urmează a se desfășura de 1 decembrie-Ziua Națională”, a mai spus Ciucă.

SURSĂ: Digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
BNR a prezentat prima bancnotă în valoare de 20 de lei cu chipul unei femei

BNR a prezentat oficial noua bancnotă de 20 de lei, care va fi pusă în circulație din 1 decembrie. Este...

Închide