Moment special la Satu Mare. Astăzi, miercuri, 8 decembrie, în sala mare a Casei Meșteșugarilor din municipiu, a avut loc evenimentul prin care s-au marcat 300 de ani de oraș liber regal. Tot în cadrul acestui eveniment, trei sătmăreni remarcabili în lume au primit titlul de Cetățean de onoare, potrivit colegilor de la PortalSM.
Printre cele trei persoane care au primit titlul de cetățean de onoare în Satu Mare, s-a numărat și rectorul UBB, Daniel-Ovidiu David.
Prof.univ.dr. Daniel-Ovidiu David, rector al Universității Babeș-Bolyai și fondator al Departamentului Psihologie Clinică și Psihoterapie, prof. asociat la Universitatea americană Icahn School of Medicine at Mount Sinai din New York, este unul dintre cei mai cunoscuți psihologi în comunitatea științifică, fiind premiat de nenumărate ori pe plan național și internațional pentru activitatea de cercetare și practică în psihoterapie și sănătate mintală.