Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Cluj-Napoca în scenariul roșu! Se vor adopta noi restricții

Municipiul Cluj-Napoca a intrat în scenariul roșu deoarece a depășit rata de incidență de 3 la mia de locuitori, acest lucru înseamnă adoptarea unor noi restricții pe raza municipiului începând de mâine 11 ianuarie.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj  a adoptat Hotărârea nr. 4 din data de 10 ianuarie 2022 privind stabilirea unor măsuri de diminuare a impactului tipului de risc, în aplicarea H.G. nr.34/06.01.2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, pe raza unor unități administrativ- teritoriale din județul Cluj.

Pe scurt, începând de mâine, 11 ianuarie, în municipiu restaurantele, cafenelele, barurile, vor funcționa la o capacitate interioară de 30%. Magazinele și restul localurilor vor rămâne deschise până la maxim ora 22:00.

Concertele în aer liber vor fi permise însă doar cu maxim 500 de persoane în public, de asemenea sălile de teatru, cinematografele și sălile de sport au de suferit, având voie să funcționeze și acestea doar la o capacitate de 30%.

Întreaga hotărâre poate fi consultată AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Rompetrol oferă o șansă prin angajare tinerilor din centrele de plasament

O șansă la o viață normală oferită de Rompetrol pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18-25 de ani care părăsesc...

Închide