Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Femeia de 77 de ani dispărută de acasă, a fost victima violenței domestice

Femeia de 77 de ani care a fost dată dispărută în cursul serii de ieri, a fost găsită și este bine, însă potrivit ziarului FoaiaTransilvană.ro, a fost victima violenței domestice.

Doamna Valeria Fabian a plecat de acasă din cauza faptului că era lovită de către unul dintre copii. Aceasta s-a refugiat la o nepoate de a ei, acolo unde a și rămas pentru o seară iar a doua zi a și fost anunțată poliția.
A venit în cursul serii de miercuri la mine acasă. Mi-a zis să îi dau de mâncare și i-am dat, apoi a adormit. Dimineața a venit un vecin de-al meu și mi-a zis că este dată în urmărire. A venit Poliția și acum să își facă treaba oamenii legii”, a declarat, pentru Foaia Transilvană, nepoata.

În discursul purtat cu Valeria Fabian aceasta ne-a declarat că a fost victima violenței domestice, fiind bătută de mai multe ori de către unul dintre copii. Aceasta nu a mai suportat tratamentul inuman la care a fost supusă și a fugit de acasă.

Bătută și chinuită, femeia trece printr-o adevărată dramă acum la bătrânețe, având și o pensie de nimic după o viață în câmpul muncii, pensie care îi este „confiscată” de același fiu care o terorizează.

„Am pensie 1100 lei. Am lucrat toată viața la Spitalul de Oncologie din Cluj-Napoca. Pensia din ianuarie nu am primit că mi-a luat-o. Am plecat de acasă că m-a lovit cu pumnul în piept, și vă spun sincer că nu am mai putut suporta”, a declarat bătrânica, cu lacrimi in ochi, pentru sursa citată mai sus.

SURSĂ: FoaiaTransilvană.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
,,Masă caldă” în valoare de 15 lei pentru elevii din 4 școli din Cluj-Napoca

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat astăzi în cadrul unei intervenții la radio, faptul că elevii din 4 unități...

Închide