Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Mesaj fals de înrolare în armată, transmis printr-un mesaj de tip Ro-Alert.

Un mesaj în care se vorbeşte despre înrolarea „în 72 de ore“ a tinerilor între 20 şi 35 ani circulă pe internet. Aparent, mesajul ar fi trimis prin sistemul Ro-Alert. „Atenție la informațiile false“, spune Ministerul Apărării Naționale.

Ministerul Apărării Naţionale a reacţionat cu privire la falsul mesaj care circulă în mediul online printr-un mesaj pe contul oficial de Facebook:

,,Temele reintroducerii serviciului militar obligatoriu pentru cetățenii români și ale mobilizării rezerviștilor sunt false și circulă în spațiul public, în special în mediul online, de foarte multă vreme.

În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin legea nr. 395 din 16 decembrie 2005.

Potrivit acestui act legislativ, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă (art. 2).

Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii (art. 3).

Ca atare, reluarea încorporărilor se poate face DOAR în situația decretării uneia dintre cele trei stări menționate mai sus.

Vă rugăm să vă informați DOAR din sursele oficiale!’’, este mesajul transmis de MapN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Gest onorabil, Cluj-Napoca ,,îmbrăcat” în culorile Ucrainei

Municipiul Cluj-Napoca este ,,îmbrăcat" în culorile Ucrainei în semn de solidaritate cu vecinii de la nord. Mai exact, Podul N...

Închide