Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

Aspectele care fac diferența între un parior de top și un amator

Pariurile sportive reprezintă un hobby care ar trebui să alunge stresul. Unii reușesc să se recreeze prin intermediul lor, fiind mai mereu pe plus, dar alții mai mult se enervează, pentru că pierd. Pariorii din prima categorie se pot numi amatori doar pentru că nu trăiesc exclusiv din această activitate. Cei din a doua categorie sunt etichetați drept „amatori” în sensul peiorativ al cuvântului, adică sunt nepricepuți.

Iată cele mai importante aspecte care fac diferența între cele două categorii:

Pariorii pricepuți au mereu un plan

Un parior de top știe că cel mai important lucru în această activitate este gestionarea bugetului. Foarte multă lume se pricepe la sport, însă puțini reușesc să aibă succes la pariuri. Amatorii gândesc pe termen scurt și foarte scurt: își alimentează contul o dată sau de mai multe ori pe lună, apoi … „fie ce-o fi!”.

De cealaltă parte, pariorii pricepuți rezervă un buget fix și în funcție de el stabilesc ținta de profit. Ei nu mizează niciodată în funcție de starea de spirit sau de inspirația de moment, ci au reguli foarte clare referitoare de stabilirea mizei. În general, suma riscată este raportată la bankroll și la șansele de câștig. Având această formulă, miza scade proporțional cu bugetul atunci când există o perioadă mai slabă, însă o asemenea perioadă nu ține la nesfârșit. Pentru că nu epuizează toți banii din cont, pariorii de top au posibilitatea să recupereze treptat și să treacă pe profit.

Câștigătorii nu se încred orbește în judecata altora

Toți pariorii pot apela la ponturile din biletul zilei, însă și aici există o diferență importantă între pierzătorii „de serviciu” și cei care obțin profit constant. Amatorii sunt superficiali și nu au răbdare să treacă acele predicții prin filtrul propriei judecăți. Ei se gândesc că tipsterii nu au cum să greșească, deoarece „asta e meseria lor”. Nici măcar nu au curiozitatea să citească argumentele pentru predicția postată, ci iau direct selecția și o pun pe bilet.

Pariorii de top nu contestă „legitimitatea” pe care o au tipsterii, dar nici nu se încred orbește în ce spun aceștia. Până la urmă, și profesioniștii mai pierd bilete. Un parior responsabil este cel care analizează personal fiecare meci și calculează șansele de câștig printr-un algoritm propriu, care poate fi mai bun decât formulele altora. Niciodată un parior de succes nu va cumpăra ponturi de pe internet. În schimb, cineva care doar „joacă la pariuri” poate fi tentat să facă această greșeală.

Amatorii visează bilete cu cotă 1.000

Potrivit unui studiu, peste 90% dintre pariori sunt pe minus, per total. Cei mai mulți dintre ei plătesc tribut unui obicei pe care l-au păstrat de când se putea paria numai la agențiile stradale: plasarea unor bilete cu zeci de selecții. Pe atunci se justifica așa ceva, pentru că nu puteai să stai toată ziua în agenție. Cum aveai ocazia să ajungi acolo, puneai pe două-trei bilete toate meciurile din ziua respectivă și din zilele următoare. Poate că nici 10% din acele bilete nu erau câștigătoare.

În prezent, datorită agențiilor online, pariorii sunt conectați tot timpul la ofertă și își permit să pună bilete cu o singură selecție, așa cum este recomandat. Jucătorii „cu cap” plasează doar single-uri pentru că știu că doar așa pot valorifica ce cunoștințe au despre sport și experiența acumulată în sute, poate chiar mii de meciuri văzute. Bankroll-ul crește încet, dar mai sigur. De cealaltă parte, amatorii visează bilete cu cota 1.000, din care să se îmbogățească peste noapte. Și rămân cu visul.

Pariurile de valoare”, un concept pe care pierzătorii îl ignoră

Așa cum spuneam, pariorii de succes obișnuiesc să aproximeze ei șansele de câștig pentru selecțiile avute în vedere. Aceste șanse sunt transformate în cote care reflectă pe cât se poate de fidel probabilitatea de câștig. În cazul în care cota calculată de parior este mai mare decât cea afișată pe site-ul de pariuri, se spune că „pariul are valoare”, adică s-ar obține un câștig bun, raportat la risc.

Profesioniștii pun numai pariuri de valoare. Amatorii aud de ele, dar nu îi interesează să afle despre ce este vorba. Dacă află, nu se folosesc de informație și plasează în continuare bilete cu cote mai mici decât ar fi cazul, acceptând un raport risc/beneficiu defavorabil. Cele mai multe pariuri de valoare apar în timpul desfășurării meciurilor, dar „live-urile” reprezintă un teren minat pentru cei care nu au un plan de joc, sau îl au, dar nu sunt în stare să se țină de el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
De ce sunt atât de atractive jocurile de păcănele Megaways?

Industria jocurilor de noroc se dezvoltă continuu, iar unul dintre vectorii acestei dezvoltări este progresul tehnologic. Cazinourile online au preluat...

Închide