Primăria Cluj-Napoca a anunțat că. de astăzi, 23 septembrie 2019, a început prima etapă de vot din cadrul procesului Bugetare participativă, ediția 2019. Astfel, toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj și au împlinit vârsta de 18 ani își pot exprima votul pentru proiectele preferate, declarate eligibile de către Comisia tehnică de analiză din cadrul Primăriei.
”Au fost declarate eligibile 40 proiecte dintre cele 199 proiecte depuse, după cum urmează: Alei, trotuare și zone pietonale: 10 proiecte, Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației: 6 proiecte, Spații verzi și locuri de joacă: 7 proiecte, amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public etc.): 9 proiecte, Infrastructură educațională și culturală: 4 proiecte,Orașul digital: 4 proiecte”, au declarat pentru portalcj.ro reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.
În această primă etapă de vot, fiecare cetățean are 6 voturi, câte un vot pentru fiecare dintre cele șase domenii.
Procesul de vot are loc exclusiv online, prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro. Pentru a putea vota, este necesară crearea unui cont pe această platformă sau autentificarea, dacă există deja un cont creat. Doar persoanele care se află fizic în aria teritorială a municipiului Cluj-Napoca pot vota.
Cei care nu sunt familiarizați cu mediul online sau nu au momentan acces la internet, pot apela la biroul amenajat de către Primărie la Centrul de Cultură Urbană Casino în acest scop, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 13:00 – 17:00.
Prima etapă de vot are loc în perioada 23 septembrie- 20 octombrie inclusiv, iar etapa finală de vot va începe în data de 28 octombrie, conform calendarului procesului.