Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

ALOPEDI, serviciul gratuit de call-center pentru urgențe pediatrice din Cluj, peste 8500 de apeluri

Președintele Consiliului Județean Cluj,  Alin Tişe, împreună cu reprezentanții Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca ce gestionează serviciul de call-center ALOPEDI – 0364917, au realizat o analiză a activității derulate în primele nouă luni ale anului 2019 prin intermediul acestui proiect dedicat sfaturilor medicale pediatrice.

Astfel, pe parcursul perioadei analizate au fost preluate peste 8.500 de apeluri, numărul părinților care sunt ajutați cu sfaturi pentru îngrijirea copiilor la domiciliu fiind în continuă creștere. Din totalul acestora, 65,66 % au apelat serviciul de sfat medical cu probleme ce nu au impus consultul medical și pentru care medicii au explicat părinților cum pot îngriji copiii la domiciliu, cu beneficiile de rigoare.

”De asemenea, în cazul a circa 1.000 de copii a fost recomandat consultul medical imediat, părinții fiind îndrumați spre cel mai apropiat centru medical, potrivit problemei pentru care a fost apelat ALOPEDI 0364917. Totodată, un număr de trei apeluri din totalul celor preluate pe parcursul primelor 9 luni ale acestui an au fost finalizate prin intervenția echipajelor Serviciului de Ambulanță”, a anunțat CJ Cluj.

Întrucât ALOPEDI 0364917 este serviciul de telemedicină ce are ca obiectiv îndrumarea copilului bolnav spre centrul medical potrivit problemei acestuia iar Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii dorește să îmbunătățească serviciile medicale pe care le oferă micilor pacienți, unitatea medicală își propune retehnologizarea acestui serviciu, în perioada următoare, cu sprijinul comunității locale.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Peste 30 milioane lei, investiți pentru modernizarea rețelei de gaz din Cluj

Compania Delgaz Grid a finalizat două proiecte de modernizare a rețelei de distribuție a gazelor naturale în județul Cluj. Sistemul...

Închide