Mitropolia Clujului și Protopopiatul Ortodox Român Cluj I au lansat o amplă campanie pentru salvarea Bisericii de lemn „Sfântul Apostol Pavel” din satul Săliștea Veche, comuna Chinteni, monument istoric de secolul XVIII, aflat într-o stare avansată de degradare.
Preotul Dan Hognogi, protopopul de Cluj I, cel care a inițiat demersurile necesare pe lângă autoritățile abilitate în vederea restaurării bisericuței din Săliștea Veche, a spus că e nevoie de reparații în valoare de aproximativ 200.000 lei.
Biserica de lemn „Sfântul Apostol Pavel”, monument istoric de secolul XVIII, aflată în satul Săliștea Veche, comuna Chinteni, județul Cluj, a fost cumpărată în anul 1911 pe cheltuiala familiei Pavel Lupaș și cu ajutorul credincioșilor din localitate, după cum reiese din inscripția de pe iconostas. Cumpărată din Sânmărtin, biserica a trebuit refăcută după forma inițială. Biserica are formă de navă și a fost așezată pe temelie de piatră. În 1956 a fost înlocuit acoperișul, iar în 1966 s-a intervenit asupra turnului, în interior. Toate cheltuielile în acest sens au fost suportate de către credincioșii din comunitate.
”Ultima intervenție asupra bisericii s-a făcut în 1997, când zone ale acoperișului au fost acoperite cu tablă. În același an s-a efectuat un control, iar lăcașul de cult a fost clasat monument istoric de arhitectură 13 B 505. Altarul are o particularitate, având patru laturi și nu cinci, așa cum se obișnuiește la bisericile de lemn”, au spus reprezentanții Mitropoliei.
Tabla de pe acoperișul bisericii a fost dizlocată de vânt
În prezent, biserica de lemn se află în stare avansată de degradare, iar o mare parte a foilor de tablă montate în 1997 au fost dizlocate de vânt. De asemenea, structura s-a deformat și prezintă o înclinare vizibilă. În prezent, în zonă locuiesc aproximativ 50 de persoane vârstnice.
Toți cei care doresc să sprijine în continuare acțiunea de salvare a bisericii din Săliștea Veche o pot face prin donații în contul deschis la Banca Transilvania: RO39BTRLRONCRT0372674701.