Nouă ani de la moartea lui Adrian Păunescu. O dedicaţie a lui Adrian Păunescu pe “Manifest pentru sănătatea pământului” (arhiva portalcj.ro). ”Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu/ cât încă nu-s în comă, cât încă mi-este bine/ doresc să se împartă între copii şi tine/ întreaga amintire de când eram om viu” (Adrian Păunescu, Proiect al primului capitol din testamentul lui A.P., Manifest pentru sănătatea pământului).
Şi pentru că azi se împlinesc 9 ani de la moartea sa, pentru că zilele trecute a fost Luminaţia, pentru că avem sau am avut părinţi, pentru că şi noi suntem sau vom fi…
Rugă pentru părinţi
Adian Păunescu
Enigmatici si cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Sa-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumînări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.
E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sînt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetita mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea!
Adrian Păunescu (20 iulie 1943, 5 noiembrie 2010) a fost poet, critic literar, eseist, director de reviste, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic, unul dintre cei mai prolifici autori români. El a fost şi organizatorul al Cenaclului Flacăra.