Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

FOTOGALERIE. Scade riscul de infecţii nozocomiale la Spitalul de Pneumoftiziologie. Îşi extinde o clădire. Spitalul e de 120 de ani

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, vechi de 120 de ani, derulează în prezent ample lucrări de extindere și etajare a uneia dintre clădirile componente, ocazie cu care se vor restabili circuitele funcționale prin separarea totală a zonelor administrative de cele destinate actului medical şi se speră că va scădea astfel riscul de contractare a unor infecții nozocomiale.

“În valoare de peste 1.200.000 de lei, investiția forului administrativ județean urmărește, în principal, optimizarea circuitelor funcționale medicale, astfel încât acestea să respecte pe deplin normele igienico-sanitare. În acest fel, atât pacienții cât și personalul spitalului urmează a fi mult mai bine protejați față de riscul de îmbolnăvire cu tuberculoză pulmonară. Odată cu finalizarea extinderii și etajării imobilului, se vor restabili circuitele funcționale prin separarea totală a zonelor administrative de cele destinate actului medical. Astfel, riscul de contractare a unor infecții nozocomiale va fi diminuat considerabil. Având în structură 230 de paturi, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie este o instituție sanitară de monospecialitate care asigură, prin secțiile clinice și serviciile din structură, asistență medico-chirurgicală complexă, curativă, preventivă şi de recuperare a pacienţilor cu afecțiuni respiratorii tuberculoase – TBC şi non-tuberculoase (BPOC, Astm bronşic, patologie tumorală malignă şi benignă, pleurezii, supuraţii bronho-pulmonare) din județul Cluj şi din judeţele limitrofe”, informează CJ Cluj.

Istoricul spitalului:

  • 1887-1901 – Se construiesc Clinicile Universitare (str. Clinicilor nr.1-3). In cadrul Clinicii Medicala I, interne (actualul Pavilion II al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello) cu 65 de paturi „amenajat cu terase de cura igienico-dietetice dupa regulile vremii „a functionat Sanatoriul de Tuberculoza.
    • 1919 – Clinica Medicala I, incluzand Sanatoriul de Tuberculoza este preluata de Facultatea de Medicina, Profesorul Iuliu Hatieganu fiind decan al facultatii. Sanatoriul de Tuberculoza este condus de dr. Liviu Pop. In aceasta perioada, se specializeaza in patologia bolilor pulmonare, inclusiv tuberculoza dr. Leon Daniello (preparator la Clinica Medicala I Cluj, asistent universitar la Paris).
    • 1926 -1968 – Sanatoriul de Tuberculoza devine baza de invatamant sub denumirea de Clinica Ftiziologica, fiind prima catedra de specialitate din tara, incredintata tanarului Dr. Docent Leon Daniello , si in administratia Directiei Clinicilor.
    • 1942 – Se infiinteaza prima catedra de ftiziologie din tara condusa de Prof. Leon Daniello.
    • 1949 – Pavilionul I intra in patrimoniul Clinicii (prin desfiintarea Ordinului calugaritelor greco-catolice). Din momentul reorganizarii si in prezent in Pavilionul I functioneaza Sectiile Clinice I si II Laboratorul de Analize Medicale, Farmacia si Serviciile Administrative.
    • 1949 – Clinica Ftiziologica isi schimba denumirea in Institutul de Ftiziologie Filiala Cluj, director  Profesor  Dr. Leon Daniello
    • 1952 – Restructurare cu transformare in Spital Unificat Antituberculos, cu Dispensar TBC pe strada Joliot Curie (Dispensarul TBC a fost mutat ulterior pe str. Motilor in cadrul Policlinicii, iar din 1981 functioneaza in Pavilionul II pe str. B.P.Hasdeu nr. 6)
    • 1973 – Spitalul Clinic TBC preia prin absorbtie Sanatoriul TBC Savadisla.
    • 1992-1993 – Spitalul Clinic TBC îşi schimbă denumirea în „Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello”.
    Profesorul Leon Daniello, care a condus disciplina ca un adevarat maestru, intre anii 1926-1968 a format o adevarata pleiada de straluciti colaboratori, dintre care s-au recrutat succesorii sai in clinica, si intemeietorii altor Clinici de Ftiziologie din tara, in spiritul scolii medicale clujene (Iasi, Craiova, Targu-Mures, Timisoara, Bucuresti, Sibiu). A fost succedat la catedra de elevii si colaboratorii sai apropiati : Prof. Dr. Docent V. Moisescu (1968-1980); Conf. Dr. G.Petrescu (1980-1988).

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTOGALERIE. Maşină praf pe Dealul Ghirişului. Femeie la spital

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp pe Dealul Ghirişului înspre localitatea Mociu. ISU a anunţat...

Închide