Prins cu levierul în tâplăria geamului. Hoțul nu a avut nicio scăpare. La data de 18 februarie, în jurul orei 02.20, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Gherla, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Detașamentul 5 Gherla, au depistat
Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Livezile, județul Bistriţa-Năsăud, care se afla în zona unei societăți comerciale de pe raza municipiului Gherla.
La vederea polițiștilor, cel în cauză a părăsit în grabă zona, moment în care polițiștii au observat că în tâmplăria geamului de la respectiva societate comercială se afla înfipt un levier metalic.
Bărbatul a fost urmărit și depistat de polițiști, iar ulterior condus la sediul Poliției, în vederea clarificării aspectelor legale.
În cauză se efectuază cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
****
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
Prins cu levierul în tâplăria geamului. Hoțul nu a avut nicio scăpare