Ultima actualizare: 17.9.2024
Locale

Un minor a furat mașina părinților în toiul nopții. A fugit de polițiști și a abandonat-o

Un minor a furat mașina părinților în toiul nopții. A fugit de polițiști și a abandonat-o. La data de 16 februarie, în jurul orei 01:10 polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un minor în vârstă de 16 ani, din comuna Țaga, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 109C, pe raza localității Fizeșu Gherlii, fără a deține permis de conducere.

Cel în cauză nu a oprit la semnalele polițiștilor, ulterior abandonând autoturismul pe raza municipiului Gherla. Acesta a fost identificat de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 00:00 tânărul de 16 ani a sustras autoturismul familiei. Acesta a vrut să meargă până în municipiul Gherla.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de furt în scop de folosință. De asemenea și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Un minor a furat mașina părinților în toiul nopții. A fugit de polițiști și a abandonat-o

A găsit o mașină cu motorul pornit în fața magazinului, apoi a dat ture prin Bonțida. Aventura s-a terminat foarte prost

Polițiștii clujeni au vrut să facă prevenție în trafic dar au fost nevoiți să aplice mai multe amenzi

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Bancnote false în Cluj. Autorii au cumpărat telefoane mobile de 2500 euro

Bancnote false în Cluj. Autorii au cumpărat tel mobile de 2500 euro. La data de 14 februarie polițiștii Brigăzii de...

Închide