Ultima actualizare: 13.11.2024
cod rosu în România
Locale

Cod roşu de vânt în România. Prognoza meteo pentru Cluj

Cod roşu de vânt în România. Meteorologii au actualizat prognoza pentru România, în zona montană fiind cod roşu, iar în jumătate din ţară cod portocaliu. Dacă iniţial codul portocaliu era valabil doar pentru zona montană din judeţul Cluj, acum prognoza a fost extinsă la nivelul întregului judeţ. Astfel, județul Cluj intră de astăzi de la ora 18,00 sub cod portocaliu de vânt, care va fi valabil până luni seara. Nu este exclus ca prognoza să se schimbe, în funcţie de noile date ale meteorologilor.

Interval de valabilitate: 23 februarie, ora 18:00 – 24 februarie, ora 18:00
Fenomene și zone vizate: intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării.

Din seara zilei de duminică, 23 februarie, vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 55…70 km/h.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 23 februarie, ora 18:00 – 24 februarie, ora 18:00
Fenomene și zone vizate: în zona montană intensificări susținute ale vântului, temporar viscol și vizibilitate redusă

În intervalul menționat, în zona montană vântul va avea intensificări susținute,
cu rafale de peste 110…130 km/h. Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpații Orientali, apoi și în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1600 m.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 23 februarie, ora 22:00 – 24 februarie, ora 18:00
Fenomene și zone vizate: în Moldova, Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei și al Dobrogei intensificări susținute ale vântului.

În intervalul menționat, vântul va avea intensificări susținute, în noaptea de duminică spre luni (23/24 februarie) și în prima parte a zilei de luni (24 februarie) în nordul Crișanei, Transilvania și Maramureș, cu viteze de 80…95 km/h, iar mai ales pe parcursul zilei de luni, în Moldova și în nordul Dobrogei, temporar cu peste 90…100 km/h.

COD ROȘU de vânt în România

Interval de valabilitate: 24 februarie, ora 02:00 – 24 februarie, ora 18:00
Fenomene vizate: vânt puternic, rafale de peste 140…180 km/h;
Zone vizate: altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și de Curbură

În Carpații Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu viteze de peste 140…180 km/h, spulberând puternic zăpada și determinând scăderea vizibilității spre zero.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Accident de violență extremă în România. Doi tineri morți, mașina făcută praf!

Accident de violență extremă în România. Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață în România, la ieşirea...

Închide