Universitatea Babeș-Bolyai lansează, în această perioadă, un apel la solidaritate adresat tuturor membrilor comunității care pot dona sânge.
Deplasarea la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, pentru donare de sânge, este considerată o urgență și trebuie să fie menționată ca atare în declarația pe proprie răspundere, în care trebuie să fie precizat și traseul deplasării, respectiv adresa de domiciliu a donatorului și adresa Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr. 18, Cluj-Napoca).
„Comunitatea noastră a reacționat întotdeauna foarte bine în momentul în care a fost vorba despre solidaritate socială. Lansate în urmă cu mai bine de 5 ani, campaniile UBB de donare de sânge au devenit deja o tradiție prin care am încercat, dincolo de evenimentul punctual, să generăm un comportament constant în sensul donării de sânge. Acum e nevoie să dovedim că ne putem mobiliza și în afara evenimentelor planificate din timp, că putem acționa ca o comunitate responsabilă în situații de urgență. Apelul nostru nu e adresat doar celor care au domiciliul în Cluj, ci și studenților noștri din alte localități, care pot dona la centrele de transfuzii din județele lor“, declară rectorul Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Daniel David.
Apelul lansat de UBB vine în contextul nevoii acute de sânge pe care spitalele o resimt în această perioadă, în condițiile în care situația generată de pericolul răspândirii infectării cu noul Coronavirus a redus dramatic numărul persoanelor care se prezintă zilnic la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj.
Reprezentanții acestuia, precum și cei ai spitalelor și ai autorităților sanitare naționale au subliniat constant nevoia de sânge și imposibilitatea centrelor de transfuzie din întreaga țară de a răspunde cererilor venite, în ultimele săptămâni, din partea spitalelor.
Universitatea Babeș-Bolyai a fost în permanență alături de membrii comunității, atât prin specialiștii care oferă sfaturi și servicii gratuite de consiliere psihologică, prin studenții care au lansat campanii preluate și extinse ulterior la nivel național, precum cele care vin în sprijinul persoanelor vârstnice prin realizarea și livrarea cumpărăturilor.
De asemenea, UBB este preocupată de informarea corectă și constantă a membrilor comunității, site-ul Universității găzduind, în această perioadă, o secțiune dedicată special informațiilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu noul Coronavirus
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.