Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

7800 de copii şi părinţi primesc pachete cu alimente și produse de igienă de la World Vision România

Fundația World Vision România susține în această perioadă 7800 de copii şi părinţi vulnerabili din 63 de comunități rurale aflate pe teritoriul a cinci județe (Cluj, Dolj, Ialomița, Vâlcea, Iași și Vaslui), oferindu-le pachete cu alimente de bază, articole de igienă și rechizite.

Valoarea totală a acestor donații se ridică la peste 150.000 de euro, iar inițiativa se înscrie în seria intervențiilor de urgență pe care Fundația World Vision România le-a desfășurat de fiecare dată când a fost nevoie de o astfel de acţiune pe plan local.

Odată cu măsurile de restricție impuse de epidemia de COVID-19, sărăcia de la sate nu mai este pur și simplu o problemă socială. Multe familii din mediul rural își pun în acest moment problema supraviețuirii. Puținele locuri de muncă existente, majoritatea de zilieri, fie au dispărut deja, fie sunt din ce în ce mai puţine. Pandemia îi afectează cel mai acut pe cei mai vulnerabili – familiile sărace, cu copii orfani sau părinți emigrați, comunitățile defavorizate și locuitorii satelor izolate.

”Cei 7800 de copii şi părinţi vor primi în total 2.400 de pachete cu alimente esențiale, fiecare dintre acestea conținând pachete de făină, mălai, paste și conserve de carne, cutii de sos de roșii, 6 sticle de ulei și 3 pungi de orez. De asemenea, beneficiarii vor primi 2.100 de pachete cu articole de igienă: săpun lichid, clor, săpun solid, detergent de rufe, șervețele umede, șampon, pastă de dinți, alcool medicinal și soluție dezinfectantă. În plus, copiii nevoiaşi urmează să primească 1.100 de pachete de rechizite, constând fiecare în câte 3 blocuri de desen, 5 caiete dictando, 5 caiete de matematică și 5 caiete tip I si II, creioane colorate, carioci, câte 10 pixuri, acuarele și pensule”, au anunțat cei de la asociație.

Peste 1000 de pachete au fost date în Cluj

World Vision România a distribuit deja pachete de ajutor pentru 3.800 dintre cele mai vulnerabile persoane înainte de sărbătorile de Paşti. Peste 1.000 de pachete au ajuns la familiile sărace din comunitățile rurale din județul Cluj.

“Orice ajutor ne prinde bine acum, suntem toți închiși în case, nu putem merge la muncă și nici nu am avea cu cine să lăsăm copiii, mai ales acum, că nu merg la școală. Mai facem una-alta pe lângă casă, dar când se termină proviziile ce facem? Mulțumim că v-ați gândit la noi” ne-a spus Iuliana, o mamă cu 4 copii din comuna Mociu, judeţul Cluj.

World Vision România a desfășurat în ultimele săptămâni, în comunitățile în care activează organizația, şi o serie de acțiuni de informare cu privire la epidemia de COVID-19, riscurile infecției și măsurile necesare pentru a ne proteja. Peste 7.250 de părinţi şi copii din mediul rural au luat parte la această campanie.

Ajutorul pentru nevoiași continuă

“În familiile cu copii din mediul rural, riscul de sărăcie era de 42,5% în condițiile în care România nu se confrunta cu problema pandemiei. Această situație s-ar putea înrăutăți în lunile care urmează. Proiectele World Vision România le asigură cele necesare familiilor și copiilor ce trăiesc într-unele dintre cele mai sărace comune și sate, în aceste momente în care singura sursă de venit, pentru mulţi, sunt ajutoarele sociale. Acești oameni și copiii lor au și vor avea în continuare nevoie de tot ajutorul pe care îl putem da”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv al Fundaţiei World Vision România.

Astfel, încă de la începutul pandemiei de coronavirus, World Vision Românnia a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a interveni de urgenţă cu ajutorul necesar  pentru cei peste 14.000 de copiii şi 7.000 de familii care fac parte din programele sale.

Este în continuare mare nevoie de donaţii pentru familiile de la sate.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Statistici Cluj. 7 dosare penale și 43 de cetățeni transportați cu izoleta

Potrivit informațiilor oferite de prefectul județului Cluj, până în prezent în județ au fost întocmite 7 dosare penale privind săvârșirea...

Închide