Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

O să crească accentuat sărăcia. Criza coronavirusului poate să ducă la răscoale

O să crească accentuat sărăcia. Criza coronavirusului poate să ducă la răscoale.

Omul de afaceri clujean Adrian Crivii crede că această criză medicală cauzată de coronavirus va duce la o foarte mare crisă economică. El prevede că va urma o sărăcie accentuată, care s-ar putea să ducă şi la revolte ale oamenilor. Adrian Crivii este vicepreşedinte al Asociaţiei Mondiale a Organizaţiilor de Evaluatori,

 

O să fie greu să-ţi asiguri traiul zilnic

“O să crească accentuat sărăcia, pe de o parte. Oricum au fost inegalităţi mari. Probabil o să scadă nivelul tuturor. De altfel, o să fie o depreciere a activelor, fiindcă activele globale au fost ultraumflate, toate-s supraevaluate. Acum o să fie o tăiere fantastică a valorii acestora din cauza blocării economice, pe de o parte. Pe de altă parte, cei săraci o să fie din ce în ce mai săraci. O să fie foarte mari problemele de a-ţi asigura traiul zilnic.

Mulţi au trăit şi până acum la minima subzistenţă, chiar şi în ţările bogate. S-ar putea să apară „răscoale” sau greve în unele zone, că lumea moare de foame. Pot să apară probleme sociale accentuate”, spune Adian Crivii.

 

Operaţia poate să fie reuşită, dar pacientul e mort

El mai spune că unele ţări, precum Germania, au înţeles că trebuie să pornească economia, pentru a putea să facă faţă situaţiei economice grave care va veni.

“Un lucru foarte interesant acum, pe care l-au înţeles unele ţări, prima e Germania, e faptul că, cu orice risc, repornesc economia, fiindcă îşi dau seama că dincolo de problemele acestea medicale, e foarte important să nu fie foamete şi sărăcie apoi. Şi ei deja strâng muncitori sezonieri să lucreze în agricultură, o să strângă muncitori să lucreze în construcţii, Italia a zis că vrea să legalizeze 600.000 de imigranţi, să-i bage în agricultură.

Guvernele încearcă, cu banii pe care îi au la dispoziţie şi influxurile mari pe care vor să le facă, să aibă şi forţă de muncă cu care să înceapă să se mişte economia. Aici cred că o să fie una din cheile ieşirii din criză; cine se trezeşte prima dată să bage bani în economie, dar să aibă şi oameni să lucreze, aceşti vor ieşi mai repede la suprafaţă.

Dacă motorul s-a gripat în două-trei luni, el n-o să-şi revină în două-trei luni; o să meargă încet, cu unele segmente. Dar o să mai vedem o surpriză. Acum, economia e ca un bolnav care a fost anesteziat. Faci operaţia, dar când îl trezeşti…, o să vedem câţi dintre agenţii economici se mai trezesc din anestezie. Operaţia poate să fie reuşită, dar pacientul e mort, nu mai ai pe cine să resuscitezi”, a mai economistul clujean.

Adrian Crivii este doctor în economie, este CEO la grupul de firme DARIAN, companie clujeană independentă cu birouri în toată ţara, care este pe piaţă de 30 de ani şi care a lucrat cam cu toate firmele mari din România. Adrian Crivii a fost preşedintele ANEVAR şi, printre altele, este vicepreşedinte al Asociaţiei Mondiale a Organizaţiilor de Evaluatori.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

O să crească accentuat sărăcia. Criza coronavirusului poate să ducă la răscoale:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
7800 de copii şi părinţi primesc pachete cu alimente și produse de igienă de la World Vision România

Fundația World Vision România susține în această perioadă 7800 de copii şi părinţi vulnerabili din 63 de comunități rurale aflate...

Închide