Deputatul Dohotaru propune DUBLAREA banilor pentru AJUTOARE SOCIALE și ȘOMAJ
Criza sanitară a declanșat o criză economică și socială. De aceea, am inițiat și am depus un proiect de lege care, odată adoptat, revoluționează sistemul de protecție socială din România. Proiectul de lege prevede creșterea valorii Indicatorului Social de Referință (ISR) de la 500 de lei cât e în prezent la 1200 de lei, ceea ce va rezulta într-o creștere mai mult decât dublă a cuantumului indemnizației de șomaj și a prestațiilor sociale. Proiectul mai prevede și modificarea anuală a valorii ISR, prin Hotărâre de Guvern, în conformitate cu indicele prognozat al prețurilor de consum. Proiectul de lege este co-inițiat și semnat de reprezentanți de seamă ai mai multor partide politice din PSD, PRO România și UDMR, spune deputatul Adrian Dohotaru.
În ciuda creșterii economice din ultimii ani, protecția socială oferită de statul român celor mai vulnerabili membri ai societății a fost din ce în ce mai precară. Beneficiile creșterii economice au fost culese de o elită restrânsă și nu au fost redistribuite către cei mulți și nici către categoriile cele mai vulnerabile.
Spre exemplu, indemnizația de șomaj a ajuns azi o sumă modică, media lunară a indemnizaţiei de şomaj pe anul 2018 fiind, conform datelor INS, de 460 lei și reprezentând doar 24% din salariul minim brut. Prin comparație, în anul 2008, media lunară a indemnizației de șomaj era de 401 lei și reprezenta 78% din salariul minim brut. În mod similar, ajutorul social numit venit minim garantat (VMG) reprezenta 33% din valoarea salariului minim brut în 2009. În prezent, valoarea VMG constituie doar 6% din salariul minim brut!
Una din explicațiile pentru acest declin continuu al protecției sociale este plafonarea Indicatorului social de referință (ISR), care este unitatea de referință la care se raportează prestațiile sociale și cele suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul anului 2008, mai exact la suma de 500 de lei. Între timp, din decembrie 2008 și până în decembrie 2019, indicele prețurilor de consum a crescut cu 137%, ducând la o degradare severă a calității vieții și a puterii de cumpărare a tuturor beneficiarilor de prestații sociale.
Valoarea de 1200 de lei prevăzută în proiectul de lege reprezintă o majorare cu aproximativ 140% a sumei de 500 de lei, stabilite în anul 2008, pentru a recupera pierderea produsă de creșterea indicelui prețurilor de consum. Totodată, valoarea de 1200 de lei a ISR ar recalibra raportul disproporționat dintre valoarea ISR și valoarea salariului minim lunar brut, care ar ajunge astfel la aproape 60%.
Impactul bugetar al prezentei legi va fi semnificativ ducând practic la dublarea cheltuielilor legate de indemnizația de șomaj și a cheltuielilor legate de prestațiile sociale al căror cuantum este legat de ISR. Ponderea cheltuielilor cu protecția socială crește în PIB cu minim 2 puncte procentuale. Cu toate astea, consider că statul român are o marjă fiscală foarte mare, putând crește gradul de colectare de la actualul nivel, care este printre cele mai mici din UE (15-16% din PIB venituri fiscale), la un nivel care să ne apropie de media UE prin introducerea unui impozit progresiv pe venituri, pe proprietăți și pe profit, dar și prin creșterea capacității de colectare.
Crearea unui sistem de protecție socială eficient, care nu condamnă la sărăcie sute de mii de beneficiari ai diverselor prestații sociale, ci le oferă o plasă de siguranță, este un imperativ urgent. Alternativa o reprezintă haosul social, dezordinea, violența, care vor apărea inevitabil în contextul destabilizarii economice provocate de pandemia actuală. Pe lângă aceasta, păstrarea unui nivel scăzut al veniturilor populației pe timp de criză duce doar la o adâncire a crizei economice, ca urmare a scăderii cererii. Singura soluție de prevenire a acestui cerc vicios, în care veniturile în scădere adâncesc recesiunea este recursul la stabilizatorii automați, respectiv transferurile financiare către populație, sub forma indemnizației de șomaj, ajutoare sociale, etc, care stimulează cererea agregată și deci economia prin faptul că banii primiți de populație merg integral în consum.
Orice criză poate reprezenta și o oportunitate de a regândi politicile publice. Iar pentru România, criză produsă de pandemie poate fi șansa de a deveni un stat cu adevărat social, așa cum prevede Constituția.
Deputatul Dohotaru propune DUBLAREA banilor pentru AJUTOARE SOCIALE și ȘOMAJ
****
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.