Admiterea la USAMV va fi online. La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, înscrierile pentru studiile de licenţă şi de masterat pentru anul academic 2020-2021, se fac în perioada 7 iulie – 1 octombrie 2020, la cele 5 facultăţi ale Universităţii – Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii, Facultatea de Medicină Veterinară şi Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor.
La nivel de licenţă, înscrierea candidaților va fi continuă, începând cu data de 7 iulie 2020 și până la 1 octombrie 2020; ierarhizarea candidaților și declararea statusului de admis/respins/în așteptare se va face săptămânal, urmată de semnarea on-line sau on-site a contractelor de studii.
Înscrierea la concursul de admitere se va realiza on-line prin completarea unui formular tip, accesibil pe site-ul admiterii, iar dacă condițiile de siguranță naționale permit, se va realiza și în campus în lunile iulie și septembrie, în sălile special amenajate; în luna august admiterea se va face doar on-line.
La programul de studii Medicină Veterinară, linia de studiu română, se elimină examenul grilă. La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licență va fi luată în considerare doar media de la Bacalaureat.
Detalierea numărului de locuri, pe facultăţi şi domeniu de licenţă, se găseşte la adresa: http://admitere.usamvcluj.ro/
La nivel de master, înscrierea candidaților va fi continuă, începând cu data de 7 iulie 2020 și până la 1 octombrie 2020; ierarhizarea candidaților și declararea statusului de admis/respins/în așteptare se va face săptămânal, urmată de semnarea on-line sau on-site a contractelor de studii;
Înscrierea la concursul de admitere se va realiza on-line prin completarea unui formular tip, accesibil pe site-ul admiterii, iar dacă condițiile de siguranță naționale permit se va realiza și în campus în lunile iulie și septembrie în sălile special amenajate; în luna august admiterea se va face doar on-line.
Certificatul lingvistic pentru masterele desfășurate în limbi străine se va depune la dosar până în 5 octombrie 2020. Se va elimina certificatul de competență lingvistică la examenul de admitere la programe de master desfășurate în limba română.
Proba de examinare (test grilă/interviu/eseu) la master se va face on-line pe platforma Google Meet cu înregistrare audio-video, conform calendarului şi programării stabilite de comisia de concurs. Calendarul și programarea vor fi publice pe site-ul admiterii în cadrul unei secțiuni dedicate acesteia.
Candidaţii declaraţi admişi vor semna Contractul de studii cu USAMV Cluj-Napoca, on-line.
Candidații declarați admiși la concursul de admitere sesiunea 2020 vor depune la secretariatele facultăților actele în original până în 5 octombrie 2020.
Detalierea numărului de locuri, pe facultăţi şi domenii, precum și alte informaţii privind Admiterea 2020 se găsesc la adresa: http://admitere.usamvcluj.ro
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook