O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au fost alertate, în jurul orei 18.00 ca urmare a unui eveniment rutier, produs la intrarea în localitatea Cămărașu, dinspre Mociu.
Echipele de intervenție au găsit la locul accidentului un moped și un autoturism avariate.
Doi băieți, în vârstă de 13 și 16 ani, au fost consultați de către echipajul SMURD, dintre care cel de 13 ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Acesta era conștient și cooperant, prezenta traumatisme la nivelul capului și a unui membru inferior.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor ca urmare a scurgerilor de combustibil.
FOTO. Copii aflați pe un moped, loviți de o mașină. A intervenit un echipaj SMURD