Doi polițiști, morți într-un accident. Doi poliţişti din Brăila, de la Secţia 4 Poliţie Rurală Ianca, din cadrul IPJ Brăila, au murit în urma unui accident rutier care a avut loc în această seară la Şuteşti.
După accident, maşina în care se aflau cei doi poliţişti a luat foc, iar corpurile celor doi poliţişti au fost găsite carbonizate, nu s-a mai putut face nimic pentru ei. Colegii lor au demarat cercetările la faţa locului, pentru a stabili cum a avut loc accidentul.
“Din păcate, în această seară, doi polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca – IPJ Brăila , au decedat, în urma unui accident rutier. Aceștia se aflau în serviciul de patrulare, pe raza localității Șutești. Transmitem sincere condoleante familiilor colegilor noștri si tuturor celor care i-au cunoscut. Referitor la cauzele accidentului rutier, vă informăm că în acest moment se efectuează cercetarea la fața locului, urmând a se stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, informează poliţiştii.
Sindicaliștii acuză că maşinile sunt de fapt sicrie pe roţi!
“Colegii noștri Bara Mihai (45 ani) și Manea Ana Maria (21 ani) din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca – IPJ Brăila, au decedat în urma unui accident rutier.
Aceștia se aflau la datorie, în serviciul de patrulare, pe raza localității Șutești. Din primele informații, colegul nostru a pierdut controlul “autospecialei”, acele sicrie pe roți de care vă aminteam într-un articol anterior și s-a izbit de un copac, după care mașina a luat foc.
În urma accidentului, colegii noștri din cadrul Secției 4 Ianca – IPJ Brăila, au rămas încarcerați și au decedat după ce mașina a luat foc.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, a transmis Europol.