Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Trei elevi au avut temperatură mare la Evaluarea Națională. Patru au copiat

Trei elevi au avut temperatură mare la Evaluarea Națională. Patru au copiat.

 

Astăzi, 17 iunie, pentru aproximativ 172.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a, s-a desfășurat cea de-a doua probă  scrisă a examenului de Evaluare Națională – la disciplina Matematică.  

Prezența la această probă de examen  a fost de 93.1%, iar un procent de 6.9% reprezintă absenții. Un număr de 3 (trei) candidați au avut temperatura peste maximul admis. Aceștia vor susține examenul în etapa specială din data de 30 iunie, iar pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 4 (patru) candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1(unu). Astăzi, conform centralizării, 167 de candidați se aflau în izolare și 20 de candidați erau spitalizați/se aflau în carantină.  

În cazul unei candidate din județul Hunedoara, care acuza senzații de disconfort abdominal, a fost necesară intervenția echipei SMURD care a transportat eleva la spital, unde a fost internată pentru investigații. Eleva va putea susține proba scrisă la disciplina Matematică în etapa specială a examenului de Evaluare Națională – 2020.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică au fost/vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Mâine, 18 iunie, 10.311 elevi  vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. 

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

 

Trei elevi au avut temperatură mare la Evaluarea Națională. Patru au copiat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Încă patru povești în Colecția AudioPuck

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca adaugă în această săptămână colecției #AudioPuck încă patru înregistrări. Marți, 16 iunie, au...

Închide